Web Analytics

Mii de tone de substanţe periculoase au rămas în Câmpulung

de | 11.05.2017 12:52 | Actualitate

4 02# După trei ani şi jumătate de la incendiul deşeurilor de la ARO
Încă din octombrie anul trecut trebuia să se constate dispariţia deşeurilor de pe fosta platformă ARO, însă şi acum zac în hală mii de tone de substanţe periculoase. Pe de o parte situaţia a fost cauzată de lipsa de eficienţă a autorităţilor în a impune eliberarea locaţiei, pe de altă parte este de evidenţiat modul în care proprietarul deşeurilor şi deţinătorul locului gestionează situaţia. În lipsa unui numitor comun, problema pare fără rezolvare.

După incendiul produs la depozitul de deşeuri al Global Eco Center Iaşi, în octombrie 2013, s-a constatat existenţa în hală a încă 3.270 de tone de substanţe reziduale, sute dintre acestea fiind reprezentate de deşeuri periculoase. Rămasă fără autorizaţie de mediu, firma ieşeană a acceptat un program de evacuare a materialelor, existând termene de neutralizare a deşeurilor, finalul fiind programat pentru octombrie 2016. Numai că, deşi în timp au fost efectuate controale comune Gardă de Mediu, Agenţie de Mediu, Poliţie şi Pompieri, la expirarea termenului fusese evacuate doar câteva sute de tone de reziduuri, hala sigilată adăpostind acum circa 2.400 de tone de deşeuri.
Între timp, sesizând imposibilitatea sau indiferenţa celor de la Global Eco Center, firma care deţine fosta platformă ARO, Landmark Management, a încercat să găsească soluţii de a scăpa de resturile periculoase. S-au purtat discuţii inutile cu Primăria locală şi au fost notificate firmele furnizoare de deşeuri în vederea recuperării acestora şi a neutralizării în alte locaţii. Potrivit celor de la Landmark, lipsa unui suport al responsabililor de mediu a făcut ca demersul să nu aibă finalitate, fiind anunţată doar venirea celor de la ALRO Slatina pentru preluarea substanţelor proprii.
Pe de altă parte, Asociaţia Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul s-a implicat în soluţionarea problemei, „bombardând” cu solicitări autorităţile din domeniu. Ministerul Mediului a fost deseori înştiinţat de problema de la fosta uzină ARO, ultima dată adresa vizându-l chiar pe argeşeanul Daniel Constantin. Între timp, însă, acesta şi-a pierdut portofoliul! Nici noul prefect nu a scăpat de doleanţa muscelenilor, Emilian Dragnea începându-şi mandatul având pe birou o informare legată de situaţia deşeurilor firmei Global Eco Center.

Tofan contraatacă

Cel care administrează firma cu deşeurile, Vasile Tofan, a revenit recent cu precizări legate de istoricul evacuării, susţinerile sale deviind de la poziţia autorităţilor şi a celor de la Landmark Management. Astfel, acesta susţine că au fost deja evacuate peste 2.000 de tone de substanţe periculoase şi nepericuloase şi că insistenţele în sensul prelungirii termenelor de evacuare au fost ignorate de către Ministerul Mediului şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş. Mai mult, de la 1 octombrie 2016, niciunui reprezentant al Global Eco Center nu i se mai permite accesul la hala cu deşeurile.
Global Eco Center se află în procedura insolvenţei din anul 2015, situaţie în care activitatea îi este coordonată de către judecătorul sindic, prin intermediul lichidatorului. În plus, Vasile Tofan şi firma au fost trimişi în judecată în iunie anul trecut de către Parchetul Înaltei Curţi, considerându-se, citez, că Vasile Tofan „a dispus, condus şi coordonat activitatea de ecologizare a platformei industriale din Câmpulung Muscel, dar, prin încălcarea repetată a obligaţiilor legale, nu a luat măsurile de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase din şlamurile provenite din secţia de galvanizare, pe care le-a declarat neîntemeiat deşeuri stabilizate şi a dispus transportarea acestora la depozitul de deşeuri nepericuloase Glina”.

Un punct comun: situaţia e gravă

Dincolo de disputele dintre părţile implicate sau responsabile, un lucru este cert: atât Global Eco Center, cât şi Landmark Management şi autorităţile recunosc faptul că starea deşeurilor nu este una lipsită de potenţial periculos. Multe recipiente în care se află deşeuri sunt deteriorate, substanţele periculoase sunt depozitate la un loc cu cele nepericuloase, nu sunt respectate criteriile de compatibilitate fizică sau chimică în modul de depozitare, apa de ploaie se scurge în interiorul halei. Şi Garda de Mediu a constatat aceste lucruri recent, însă deşeurile au rămas tot acolo. Iar Tofan face din nou apel la o soluţie pe care ne-a prezentat-o prima dată în aprilie 2015: implicarea Primăriei şi a Consiliului Local. Asta în situaţia în care s-ar produce un nou incident, caz în care s-ar impune intervenţia autorităţilor locale.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii