Web Analytics
scris miercuri, 24.09.2025

Mihai Roman, mesaj pentru Dani Coman: „Voi fi mereu alături de tine!”

Dani Coman, președintele clubului FC Argeș, trece prin momente foarte grele. Tatăl său a decedat și toți cei din jur încearcă să-l îmbărbăteze în aceste clipe dificile. Elevii lui Bogdan Andone i-au mai „îndulcit” puțin amarul, dacă se poate spune așa, datorită victoriei obținute sâmbătă, pe propriul teren, împotriva echipei Universitatea Cluj, cu scorul de 1-0.

Mihai Roman, mesaj pentru Dani Coman: „Voi fi mereu alături de tine!”

La puțin timp după ce a aflat de necazul care s-a abătut asupra președintelui clubului piteștean, atacantul Mihai Roman, care se pare că nu mai intră în planurile antrenorului Bogdan Andone în acest sezon, i-a trnsmis un mesaj suflet lui Dani Coman. Fotbalistul a scris pe pagina sa de socializare: „Mereu voi fi alături de tine!”

„Indiferent de ceea ce-mi rezervă viitorul, FC Argeș va rămâne mereu în inima mea și le voi fi recunoscător tuturor celor de acolo.

Îmi pare foarte rău de Dani Coman și am vrut să-i arăt că voi fi mereu cu sufletul alături de el. Este un om special, vă spun din toată inima.

Un profesionist în tot ceea ce face, iar din punct de vedere uman, să știți că oameni ca el sunt din ce în ce mai rar!”, ne-a declarat atacantul Mihai Roman.

Citește și: FC Hermannstadt – FC Argeș, vineri, 26 septembrie, de la ora 18, în etapa a 11-a din SuperLiga

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...