Web Analytics
scris joi, 02.04.2026

Mihai Coteţ, întâlnire cu Preşedintele Marii Adunări Naţionale a Turciei

Senatorul Mihai Coteț și președintele Senatului, Mircea Abrudean, s-au întâlnit, în data de 26 martie, cu delegația din Turcia condusă de excelenţa sa prof. dr. Numan Kurtulmuş, Președintele Marii Adunări Naționale a Turciei.
„Am discutat concret despre cooperare – în securitate și în economie. Pentru că, dincolo de cifrele foarte bune din comerț, miza reală este stabilitatea regiunii. Turcia este un partener important pentru România. Un aliat cu care împărtășim aceleași preocupări: siguranța la Marea Neagră, protejarea infrastructurii critice, cooperarea în NATO.
Relația economică rămâne un pilon solid. Turcia este principalul nostru partener comercial din afara UE, iar interesul pentru investiții și proiecte comune este în creștere. Un semnal important: există deschidere pentru formate de cooperare extinse, inclusiv în format trilateral România–Turcia–Polonia, pe zona de securitate și economie”,
a declarat argeșeanul Mihai Coteț.
S-a discutat și despre organizarea la București a unei noi reuniuni la nivel înalt, precum și despre o posibilă vizită a președintelui Erdogan în România.
M.S.

Citește și Mihai Coteț: „Nu reforma e problema PSD. Ci faptul că nu o mai pot controla”

Citește și Senatorul Mihai Coteț: „România are nevoie de oameni care își asumă. Care spun adevărul”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Florin Păcioianu

La sfârșitul săptămânii trecute, preotul Florin Păcioianu de la Parohia Micești a dus daruri femeilor internate la secția de Neonatologie a...

Din ediția tipărită