# Convorbiri neconvenţionale
# Prea mică într-o lume mare şi dezlănţuită…Cum se vede lumea de azi prin ochii unei copile, ajunsă în pragul adolescenţei? Îţi vine să strigi: „Hei, lume, sunt şi eu aici!”?
– O dată cu vârsta adolescenţei, îmi pare că universul devine din ce în ce mai strâmt, însă încă atât de greu de cuprins. Se întâmplă să am oareşce dubii în legătură cu faptul că oamenii lângă care îmi duc existenţa chiar mă văd. Nu am pretenţia de a mă înţelege, pentru că nici eu nu îi înţeleg probabil, dar sunt momente în care mă simt atât de mică, încât sunt practic sufocată de lumea atât de necunoscută. Trec pe stradă, populaţia mă ocoleşte, iar maşinile opresc la trecere că să pot traversa. Cred că aceasta este singura dovadă că ei chiar mă văd, însă prezenţa mea este absolut irelevantă pentru ei…
# Ţi-e teamă că poţi fi luată de val, izbită de ţărm, aruncată pe plajă, ca fiinţele plăpânde în furtună? Cum te fereşti? Cum te salvezi? Unde te ascunzi? Unde evadezi? În ce te refugiezi?
– Îmi este teamă de rătăciri, de propriile emoţii, de exces, dar salvarea mea e arta mea. Mă refugiez în lectură, în muzică, în toate formele posibile de artă.
Mă ascund printre rânduri, evadez în lumea pe care am singură ocazia să mi-o modelez. O lume pură, sinceră, ce-mi revine doar mie.
Simpla înşiruire a cuvintelor pe foaie, sunetul ritmic şi închegat al muzicii, tuşa lungă lăsată de pensulă pe şevalet şi pacea pe care lectura mi-o aduce mă salvează şi mă fac ceea ce sunt, iar toate temerile îmi sunt estompate.
# Literatura este o posibilitate? De când te-ai culcuşit în ea? Ai lăsat păpuşile ca să te joci cu personajele? Să creezi o lume a lor, care este şi lumea ta? Fericite, triste, plâng uneori? Şi, mai ales, pun întrebări? Întrebările lor, întrebările tale, găseşti răspunsuri pentru ele? Cum te simţi în această stare de mic demiurg?
– Cred că am avut o atracţie faţă de literatură dintotdeauna, însă abia acum trei ani mi-am dat cu adevărat seama că literatura mă completează. Umple golul metafizic al fiinţei mele într-un mod surprinzător de exact. Este extensia sentimentelor şi stărilor mele.
Zi şi noapte îmi creez personaje… Trăiesc alături de ele, la intensitate maximă, fiecare moment. De fapt, cele mai multe dintre ele sunt întruchipările stărilor mele. Sunt părţi materializate din sufetul meu, emoţiile mele sub formă umană. Când sunt fericită, şi ele sunt fericite, când sunt tristă, acestea plâng pentru mine. Suntem interconectate şi niciodată nu se opresc din pus întrebări. Însă sunt, de altfel, tipul de scriitoare care şi-ar putea omorî personajele în mijlocul acţiunii.
Câteodată îmi place să mă simt stăpână peste ele, iar moartea a fost mereu un subiect delicios de abordat.
# Şi ce mai este dincolo de literatură? Familie, şcoală, lecţii, catalog, examene, profesori, colegi? Cum te descurci?
– Încerc să îmi fac timp pentru toate. Sunt zile în care nu am timp să scriu din cauza volumului ridicat de teme şi al lecţiilor de învăţat, însă atunci când ideile îmi străfulgeră mintea, am mereu la dispoziţie o notiţă în telefon, unde înşir cele câteva rânduri care mai târziu vor fi puse cap la cap cu altele. Lucrurile mici sunt cele din care se naşte adevărata artă, inspiraţia de moment este foarte importantă pentru mine. Familia, ei bine… Încearcă să mă înţeleagă. Chiar îşi dau silinţa şi mă susţin în ceea ce vreau să fac. Îi apreciez mult pentru acest fapt. Colegii nu ştiu foarte multe despre această latură creativă a mea. Nu m-am expus prea tare fiindcă nu am considerat necesar, iar stilul meu de scriere poate să şocheze uneori, aşa că prefer să rămân în anonimat.
Prof. Marin Ioniţă
0 Comentarii