Profesorul Dumitru Baltă, unul dintre cei mai populari meteorologi din România, a fost găsit prăbușit în propria casă. Bărbatul a fost transportat la spital. Medicii sunt rezervați în legătură cu diagnosticul profesorului.
Citește și: Legiștii au anunțat cauza morții ziaristei Iulia Marin. De ce a murit piteșteanca
Reputatul meteorolog, cunoscut pentru desele apariții la televiziune, ar fi suferit un atac vascular-cerebral. Din primele informații, se pare că a suferit și câteva complicații, după ce s-a infectat cu coronavirus. Potrivit BZI, Dumitru Baltă a fost transferat la spitalul Colentina, acolo unde i s-au făcut o serie de analize amănunțite. Medicii ar fi stabilit că meteorologul prezintă o pareză pe partea stângă, iar plămânii îi sunt afectați din cauza COVID. Dumitru Baltă suferă de diabet, însă nu este cunoscut cu alte antecedente medicale. Din contră, el a reușit să-și mențină un ritm de viață sănătos, chiar și după ce s-a pensionat. În ultimii ani, el a continuat să activeze ca profesor la Facultatea de Geografie din cadrul Universității București.
Dumitru Baltă s-a pensionat în 2011, însă a rămas un împătimit al meteorologiei dar și a excursiilor pe munte. El și-a început cariera în 1978, iar în 1986 a prezentat la TVR primul buletin meteo după accidentul nuclear de la Cernobîl.
0 Comentarii