Web Analytics
scris marți, 28.05.2024

Meteorologii anunță ploi în toată țara, iar în unele zone furtuni și grindină

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă de astăzi de la 10:oo și până joi, 30 mai, la ora 20:00. În intervalul menționat, aria ploilor se va extinde treptat și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Acestea vor fi însoțite de descărcări electrice și pe alocuri de intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15-25 l/mp și pe alocuri de peste 40 l/mp.

Meteorologii anunță ploi în toată țara, iar în unele zone furtuni și grindină

Citește și: Copil de 8 ani, căzut din telescaun în stațiunea Straja. Era însoțit tot de un minor

De asemenea, meteorologii au emis și un Cod Galben de ploi torențiale, valabil de astăzi de la 16:00 și până mâine la aceeași oră. Acestea se vor manifesta în cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei, în Carpații Orientali și jumătatea de est a Carpaților Meridionali, fiind perioade cu averse și cu caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25-30 l/mp și pe alocuri de peste 40-50 l/mp.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită