Comunicat de la Ionuţ NEACŞU, președintele Asociației „Salvați Câmpulungul și Muscelul”:
Doamna primar Elena Lasconi ne-a invitat joi, 13 mai 2021, de la ora 17.00, în Sala Mare a Primăriei, la o discuţie pe cele mai importante teme ale administraţiei publice locale:
- Amenajarea Bulevardului „Pardon”;
- Organizarea evenimentului „Câmpulung – Capitala Scrisului Românesc 2021”.
Motivul pentru care invitaţia este adresată Asociaţiei noastre îl constituie, în primul rând, larga reprezentare a societăţii civile câmpulungene, însemnând 89 de membri din majoritatea domeniilor de activitate.
În al doilea rând, pe durata mandatului trecut, membrii A.S.C.M. au avut o serie de propuneri legate de îmbunătăţirea proiectului Bulevardului Pardon, transmise atât în scris, cât şi în cadrul unor întâlniri repetate cu administrația, organizate special pe acest subiect.
Citește și: În mai, vizionați expoziția „Sarre-ul – poartă spre India”, de la Curtea de Argeș
Invitaţia doamnei primar are la bază dorinţa acesteia de a ne prezenta forma finală a proiectului de amenajare a Bulevardului „Pardon”, pe care a anunţat că-l va arăta public câmpulungenilor înainte de startul lucrărilor.
Alături de doamna primar se va afla arhitectul Răzvan Puchici.
Vă aşteptăm să participaţi într-un număr cât mai mare!
0 Comentarii