Web Analytics

articol scris duminică, 15 noiembrie 2020

Medicul erou de la Piatra Neamț se află în stare critică și a fost transferat în Belgia

Medicul care era de gardă sâmbătă seara când a izbucnit incendiul de la Spitalul Județean Piatra Neamț a fost grav rănit în timp ce încerca să salveze pacienții internați în secția ATI COVID, unde au izbucnit flăcările.

Anunțul a fost făcut de Lucian Micu, managerul instituției medicale, pentru Digi24. Medicul este acum în stare critică, cu arsuri de gradul I și II pe 80 la sută din suprafața corpului.

„Medicul a reușit să-i scoată pe cei opt pacienți din celălalt salon, înainte ca flăcările să se extindă și acolo, și apoi a încercat să-i scoată și pe cei din salonul care ardea deja. Asistenta i-a oferit ajutor. Nu am vorbit cu medicul care a intervenit”, a spus Lucian Micu la Digi24.

Cu toate acestea, unele surse susțin că medicul ar avea arsuri pe 40% din suprafața corpului.

Medicul de gardă Cătălin Denciu, dar și o asistentă de la spitalul din Neamț au suferit arsuri grave după ce au încercat să salveze bolnavii până la sosirea echipajelor de intervenție, scriu jurnaliștii de la Ziua de Iași.

Asistenta a suferit și ea arsuri de gradul I, dara viața nu îi este pusă în pericol.

Medicul va fi transferat la București, la Spitalul Floreasca. Acesta va fi dus la Iași cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, iar de acolo ar putea fi preluat de o aeronavă SMURD pentru a fi dus la București. Un coleg al acestuia, Pavel Bors, tot specialist ATI, „a suferit arsuri doar în zona mâinilor și e posibil să-și fi pierdut un deget din cauza suflului exploziei”, a declarat un medic din Piatra Neamț. Incendiu puternic la Spitalul Județean din Piatra Neamț

Zece oameni au murit sâmbătă seară în urma unui incendiu devastator în secția ATI a spitalului din Piatra Neamț. Pacienții decedați erau bolnavi de COVID, internați la terapie intensivă.

Incendiul de la Spitalul Județean Piatra Neamț ar fi pornit de la un scurcircuit în rețeaua de alimentare electrică a fabricii de oxigen, potrivit autorităților citate de ziaruldeiasi.ro.

Ministrul Sănătății, Nelu Tataru, se află în drum spre Piatra Neamț pentru evaluarea situației create după incendiu.

Directorul Unității de Standarde din cadrul Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), Marius Filip, a declarat sâmbătă, că Spitalul Județean Piatra Neamț prezenta nereguli majore în ceea ce privește siguranța personalului și a pacienților.

În cadrul unei intervenții telefonice la Digi24, Filip a explicat că unii indicatori nu sunt respectați de instituție: nu există responsabili pentru prevenirea icendiilor nominalizați pentru fiecare secție, nu există responsabili care să intervină în caz de incendiu, nu există programe de instruire. 

Distribuie!

1 Comentariu

  1. ” … nu există responsabili pentru prevenirea incendiilor nominalizați pentru fiecare secție, nu există responsabili care să intervină în caz de incendiu, nu există programe de instruire ” .
    … Asa se-ntampla cand zaluzii cred ca pe toate le stiu .

Medicii care pleacă de la spital înainte de terminarea programului riscă să fie concediați. Ministrul Sănătății anunță controale în toată țara

Medicii care părăsesc spitalele publice în timpul programului pentru a consulta pacienți în cabinetele private ar putea rămâne fără locul […] Citește!

România ar putea deschide încă 138 de kilometri de autostradă până la finalul anului. Tronsoanele vizate și proiectul de pe Dunăre care poate ajuta Cernavodă

România ar putea încheia anul 2026 cu aproximativ 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres dați în circulație, […] Citește!

Premieră istorică la Eurovision! Bangkok găzduiește prima ediție asiatică

Eurovision se pregătește să scrie un nou capitol în istoria sa, de această dată la mii de kilometri de Europa. […] Citește!

Probleme majore la Cernavodă: Unitatea 1, deconectată din nou la doar trei zile de la repornire

O nouă problemă tehnică a provocat oprirea Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, la numai trei zile după […] Citește!

Claudiu Stancu, fundașul lui FC Argeș, convocat la Campionatul Mondial U17 din Qatar

Claudiu Stancu, fundașul de 17 ani împrumutat de FC Argeș la CSM Slatina, a fost convocat la naționala României U17 […] Citește!

Teddy Riner, de cinci ori campion olimpic la judo, candidează la președinția Franței

Judoka francez Teddy Riner, în vârstă de 37 de ani, și-a anunțat luni, 9 noiembrie, candidatura la alegerile prezidențiale din […] Citește!

Premieră pentru Biserica Ortodoxă Română. Un chinez a devenit preot și va sluji în Cluj

Dionisie Kenan Wang a devenit primul preot ortodox de origine chineză din România, potrivit informațiilor publicate de Observator. Acesta va […] Citește!

Bătaie într-o benzinărie din Argeș, după un conflict în trafic pe Autostrada A1. Doi bărbați au fost reținuți

Un șofer de 47 de ani, din Craiova, a fost agresat de doi bărbați într-o benzinărie din județul Argeș, după […] Citește!

Maria Dănilă a câștigat ultramaratonul de 100 km din Antarctica și a stabilit un record feminin

Alpinista română Maria Dănilă a câștigat proba de 100 de kilometri din cadrul competiției Antarctic Ice Ultra 2026, încheind cursa […] Citește!

Edward Iordănescu a numit două favorite la titlu: „Una este o surpriză”

Edward Iordănescu, fostul selecționer al tricolorilor, este, momentan, liber de contract, dar în negocieri pentru a reveni ca tehnician fie […] Citește!

Gigi Becali, furios! Cine este principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri”

Gigi Becali este nemulțumit de transferurile realizate de FCSB și consideră că Florin Cernat poartă principala responsabilitate pentru ultimele achiziții […] Citește!

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026! Harry Kane, lăsat pe dinafară

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026, desemnată de FIFPRO, Federația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști, în urma voturilor […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete