Web Analytics

Medicul argeşean George Crivac, despre cum trec nemţii prin coronavirus: „În Germania, lumea chiar înţelege şi respectă măsurile pe perioada pandemiei. Asta este diferenţa faţă de România”

de | 23.04.2020 13:24 | Dezvăluiri

# „În Germania, bolnavii au fost mai mult tineri şi clar cu o imunitate mai bună. De aici şi numărul mai scăzut de morţi”, mai spune doctorul originar din Pitești

Absolvent al Colegiului Naţional „Zinca Golescu” din Piteşti şi al UMF „Carol Davila“ (promoția 2003), doctorul George Crivac profesează din 2011 în Germania. A lucrat la Spitalul Judeţean Argeş, la Spitalul Municipal Bucureşti, la Spitalul “Elias” şi la Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia”. A avut şi propriul cabinet de medicină de familie, iar o vreme a fost şi consilier în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor. De mai mulţi ani trăieşte în Rottweil, un orăşel din sudul Germaniei, aflat la 60 de km de graniţa cu Elvetia, şi profesează ca medic neurolog la Vinzenz von Paul-Hospital. Doctorul George Crivac a acordat un interviu pentru Jurnalul de Argeş în care a vorbit, printre altele, despre atmosfera din Germania în timpul pandemiei şi despre cum în Germania, deşi sunt multe cazuri de persoane infectate cu coronavirus, numărul deceselor este unul relativ mic raportat la multe alte ţări.

# Cum v-a afectat pandemia de coronavirus programul de lucru ca medic?
– Eu lucrez într-un spital de neurologie, avem contact mai puţin cu pacienţii cu COVID-19, astfel încât programul de lucru se desfăşoară momentan ca şi până acum, de la ora 8 până la 17. Internările planificate cu săptămâni înainte au fost anulate şi în acest moment se fac mai mult internări de urgenţă. În spital avem toţi obligativitatea de a purta mască de protecţie şi de a ţine distanţă de minimum 1,5 metri între noi colegii. Când intrăm la un pacient, avem obligativitatea de a purta şi mănuşi. Dacă avem un pacient cu simptome specifice COVID-19, pacientul este imediat izolat, se iau probe din gât şi se trimit la laborator. Pe uşa salonului unde este un astfel de pacient izolat este lipit un mare semn pe care scrie „STOP”.

„Multe persoane vârstnice sunt deja în azile şi sunt astfel ferite de posibilitatea îmbolnăvirii cu acest virus

# Cum vă explicaţi paradoxul că în Germania, deşi sunt multe cazuri de coronavirus, numărul deceselor este relativ mic?
– Imediat ce s-a anunţat creşterea numărului de noi îmbolnăviri cu COVID-19, s-au luat şi măsurile necesare şi s-a recomandat ca persoanele în vârstă să stea cât mai mult în casă. Iar această recomandare a fost urmată de multe persoane vârstnice. Pe lângă acest fapt, multe persoane vârstnice sunt deja în azile de bătrâni şi sunt astfel ferite de posibilitatea îmbolnăvirii cu acest virus. În Germania, bolnavii au fost mai mult tineri şi clar cu o imunitate mai bună. De aici şi numărul mai scăzut de morţi. În plus, în Germania nu este carantină precum în România. În Germania, măsurile sunt recomandate şi lumea chiar le înţelege şi le respectă. Asta este diferenţa.
# Un cercetător de la Universitatea din Bonn şi echipa sa au făcut un studiu potrivit căruia virusul nu ar supravieţui pe suprafeţe. Care este opinia dumneavoastră legat de acest studiu?
– Am citit mai multe materiale medicale cu privire la viabilitatea virusului pe suprafeţe. Într-adevăr, mai multe echipe de medici epidemiologi din Germania au luat probe din case în care toţi membrii familiei au fost pozitivi. Nu s-a găsit nici măcar o probă viabilă de coronavirus de pe aceste suprafeţe. S-a dat un singur exemplu de posibilitate de contaminare. Acesta ar fi următorul: dacă cineva e pozitiv, strănută în palmă şi pune mâna pe clanţa uşii, iar apoi vine altcineva imediat şi pune, la rândul său, mâna pe acea clanţă şi apoi duce mâna la gură.

Germania aduce pacienți din Italia și Franța pentru a ajuta țările din jur”

# Cum vedeţi evoluţia pandemiei de coronavirus în perioada următoare în Germania şi în Europa?
– De câteva zile, numărul de îmbolnăviri noi în Germania s-a redus la în jur de 2.000, de la 6.000, cât a fost vârful. Este foarte important că din ce în ce mai mulţi pacienţi sunt declaraţi sănătoşi. Iar sistemul sanitar nu este solicitat. Germania aduce pacienţi din Italia şi din Franţa pentru a ajuta ţările din jur. Dacă vor fi respectate în continuare măsurile luate, în Germania se va limita evoluţia pandemiei. Am observat că şi în ţările din jur s-a trecut de acel vârf şi este o evoluţie bună. Se pare că lucrurile se îndreaptă în direcţia bună.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii