Web Analytics
scris joi, 26.03.2015

Medicul Adrian Tase a participat la lucrările Colegiului de Cardiologie American desfăşurat la San Diego

În perioada 14-16 martie, conf. univ. dr. Adrian Tase a participat la lucrările congresului cu nr. 64 al ACC (Colegiul de Cardiologie American – American College of Cardiology), care s-a desfăşurat în Centrul de Convenţii din San Diego, California. Au fost înregistraţi peste 22.000 de participanţi din 130 ţări. Din România au mai luat parte la congres trei cardiologi din Bucureşti, patru din Timişoara, trei din Târgu-Mureş şi unul din Iaşi. În calitate de Fellow internaţional, dr. Tase a fost invitat de preşedintele ACC la o recepţie pe terasa Indigo Hilton Bay. De asemenea, cardiologul piteştean a participat la un prânz de lucru pe tema terapiei farmacologice în dislipidemii care a avut loc la Harbor House, ca şi la o cină de lucru despre cardiopatii structurale organizată de Mayo Clinic la Hard Rock Hotel. Tematica abordată la congres acoperă practic toată medicina cardiovasculară, de la clinică la cercetare, de la biomarkeri şi bioimaging la anticorpi monoclonali, de la prevenţie la intervenţii hibrid. O sesiune foarte interesantă s-a referit la cardiologia viitorului cu nanoboţi (o combinaţie de robotică şi nanotehnologie), senzori tip tatuaj pentru lactat în timpul efortului fizic, bioprint 3D cu creaţie de organe (piese de schimb), terapie genică, telemedicină, aplicaţii cardio pe smartphone, imaginengineering, etc… În cadrul teatrului cardiovascular, cardiologi charismatici au vorbit pe teme de mare actualitate, de la biomarkeri în infarct şi insuficienţa cardiacă, la anticorpi monoclonali. Turul oraşului cu peste 100 km de plajă la Oceanul Pacific a inclus cartierul cu gaz lampant, podul şi insula Coronado, Balboa Park cu origini coloniale spaniole și zgârie-nori tipici americani. Conceptul „cardiologie centrată pe pacient” se referă la predicţie, participare, prevenţie, personalizare, ca şi la faptul că pacienţii sunt din ce în ce mai informaţi putând participa la decizii în acord cu medicul. Aşa cum ne-a obişnuit, doctorul Tase valorifică imediat noutăţile de la congres în folosul pacienţilor argeşeni. Unele date totuşi, cum este chirurgia robotică, rămân la nivel informativ în perspectiva dezvoltării unui centru de boli cardiovasculare în regiunea noastră. 
Marius Ionel

Medicul Adrian Tase a participat  la lucrările Colegiului de Cardiologie American desfăşurat la San Diego

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită