Web Analytics

Medic muscelean, premiat de masoni

de | 4.07.2019 13:30 | Actualitate

Marea Lojă Naţională din România a organizat luna trecută, în parteneriat cu Academia Română, la Ateneul Român, cea de-a IX-a ediţie a Galei Premiilor MLNR. Ca de fiecare dată, s-au acordat şase premii, pe domenii, tot atâtor personalităţi, iar unul dintre acestea i-a revenit unui muscelean, profesorul universitar doctor Viorel Jinga primind Premiul „Carol Davila” pentru medicină. Viorel Jinga este originar din comuna Poienarii de Muscel, în urmă cu doi ani fiind omagiat acasă cu titlul de Cetăţean de onoare. Medic urolog, şef de clinică la Spitalul „Prof. dr. Theodor Burghele” din Bucureşti, prof. univ. dr. Viorel Jinga este şi prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti.
C.I.B.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii