Web Analytics
scris marți, 23.07.2024

Medic din Brașov, prins în flagrant în timp ce primea mită de la un pacient

Un medic a fost prins în flagrant în timp ce primea 200 de lei mită pentru a-și îndeplini o sarcină.

Medic din Brașov, prins în flagrant în timp ce primea mită de la un pacient

Marți, 23 iulie, ofițeri de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au prins în flagrant un medic de la un spital din municipiul Brașov după ce acesta a primit de la un pacient suma de 200 de lei cu titlu de mită pentru îndeplinirea unui act medical aflat în atribuțiile sale de serviciu.

Polițiștii DGA – Serviciile Județene Anticorupție Covasna, Brașov și Harghita efectuează cinci percheziții domiciliare, dintre care 3 la spitalul la care este angajat medicul și 2 la locuințele unor persoane fără calitate specială de pe raza localității Sânpetru, din județul Brașov.

Citește și Directorul Casei Studentului din Pitești, reținut pentru viol asupra unei minore

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare de mită și luare de mită față de două cadre medicale asupra cărora există suspiciunea că le-au fost remise sume de bani sau alte bunuri pentru îndeplinirea actului medical, transmite DGA.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită