Koki Ikeda, atletul japonez care a câștigat medalia de argint la proba de 20 km marș la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021, a fost suspendat provizoriu pentru o posibilă încălcare a regulilor antidoping.
Într-o declarație publică, Ikeda și-a exprimat dezamăgirea profundă și a precizat că va lupta pentru a-și demonstra nevinovăția. „Din motive care nu țin de controlul meu, există riscul să nu pot participa la următoarea competiție, iar acest lucru mă dezamăgește profund”, a declarat sportivul în vârstă de 26 de ani.
Citește și: Părinţii lui Vlad Pascu scapă de procesul pentru influenţarea martorilor şi deţinere ilegală de arme
Suspendarea provizorie a fost emisă de Unitatea de Integritate a Atletismului (AIU), iar Ikeda a subliniat că va „lupta pentru a aduce adevărul la lumină” și pentru a obține o decizie justă din partea autorităților. Atletul, pe lângă medalia olimpică de la Tokyo, a mai câștigat o medalie de argint la Campionatele Mondiale de Atletism din 2022, desfășurate la Eugene, SUA, și a ocupat locul 7 la Jocurile Olimpice de la Paris din această vară.
0 Comentarii