Web Analytics
scris marți, 20.08.2024

Mățăuanii primesc apă câteva ore pe săptămână

Seceta din acest an și dezinteresul autorităților din ultimele decenii îi afectează grav pe locuitorii comunei Mioarele, aceștia fiind privați de o utilitate esențială, apa potabilă. Lipsa unei investiții în rețeaua de alimentare a făcut ca apa să provină din puțurile aflate pe raza localității, puțuri care au devenit aride în acest an. Așa se face că s-a ajuns la situația în care unii mățăuani primesc apă doar 2-3 ore pe săptămână. Și dacă anul trecut, atunci când lucrurile au stat la fel, cei din Suslănești au fost oarecum feriți de acest inconvenient, în această vară au și ei de suferit. Iar mățăuanii sunt ajutați și de cisterna de la Pompieri, așteptând ziua în care vor avea permanent apă la robinet.

Mățăuanii primesc apă câteva ore pe săptămână

Anul trecut autoritățile locale au semnat un contract de finanțare pentru obiectivul rețea aducțiune și înmagazinare apă potabilă, însă procedurile complicate au împiedicat, deocamdată, începerea lucrărilor. (C.I.B.)

Citește și 20 August 1968: Pe poarta uzinei de la Colibaşi (Piteşti) a ieşit primul autoturism românesc, Dacia 1100

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...