Web Analytics
scris miercuri, 31.05.2023

Măsuri în vederea prevenirii inundațiilor la Dârmănești

Din cauza ploilor abundente din ultimii ani, anumite zone din comuna Dârmănești au devenit inundabile, astfel că acestea sunt, deseori, inaccesibile. Primarul Emilian Ciolan a luat măsuri încă de la începutul anului, alocând sume de bani din bugetul local în vederea realizării unor lucrări de stopare și prevenire a inundațiilor. Astfel, deja s-au făcut demersurile necesare în vederea realizării mai multor canale colectoare care să preia scurgerile de apă rezultate în urma ploilor abundente.

Măsuri în vederea prevenirii inundațiilor la Dârmănești

Citește și Acțiune de ecologizare în comuna Bogați

”Zonele în care vom efectua astfel de lucrări sunt „La Spital” („Sfânta Elena”), „La Azegherești” și „La Banu”. În total, vom realiza canale colectoare pe o lungime de 600 de metri. Deja se lucrează la Sfânta Elena, urmând ca, în momentul în care pământul se va zvânta, să începem amenajările și în celelalte două puncte. După ce vom termina, urmează să asfaltăm atât la Sfânta Elena, cât și Drumul lui Banu. La acesta din urmă, deja se amenajează rigolele pe o parte și pe cealaltă a drumului. Totodată, în această perioadă am pietruit mai multe tronsoane, în zona Piscani”, a spus primarul Emilian Ciolan.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...