Județul Argeș se află în continuare sub incidența CODULUI PORTOCALIU, până în data de 29 mai, ora 03:00, care vizează ploi importante cantitativ. În acest context, la nivelul ISU Argeș au fost dispuse următoarele măsuri:
– A fost activată grupa operativă pe perioada de manifestare a avertizării;
– A fost prealertat personalul aflat în tura liberă pentru asigurarea continuității intervențiilor;
– Au fost avertizați reprezentanții unităților administrativ teritoriale din zonele vizate pentru luarea măsurilor de prevenire și pregătire;
– S-au executat și se vor executa, pe toată perioada de manifestare a codului portocaliu, patrule de către personalul subunităților de intervenție ale ISU Argeș în zonele inundabile și unde au fost înregistrate evenimente negative, dar și pe cursurile de apă și de diguri.
Situația meteorologică și hidrologică este monitorizată permanent prin dispeceratul ISU Argeș, în vederea luării de măsuri operative suplimentare, atât la nivelul comitetului județean, cât și la nivelul comitetelor locale pentru situații de urgență.
Citește și Schimbare în Pitești. Un nou drum va lega Calea Drăgășani de cartierul Războieni
Atenție:
– Nu traversați cursuri de apă, fie pe jos, fie cu autovehicule;
– În caz de vânt puternic, întrerupeți activitățile în aer liber și adăpostiți-vă în spații sigure;
– Dacă este necesară evacuarea, mergeți imediat spre zonele înalte indicate de autorități;
– Dacă sunteți surprinși de viitură, urcați în zonele superioare ale locuinței sau pe acoperiș;
– Relocați obiectele de valoare la etajele superioare;
– Deconectați energia electrică și aparatele din priză; nu atingeți echipamentele electrice dacă sunteți uzi sau în apă;
– Întrerupeți alimentarea cu apă și gaze;
– Încuiați ușile, protejați ferestrele, evacuați animalele și bunurile în locuri sigure.
Pentru informații suplimentare și recomandări oficiale:
Vizitați www.fiipregatit.ro
Descărcați aplicația DSU, disponibilă în Google Play și App Store.
Reprezentanții ISU Argeș sunt pregătiți cu forțe și mijloace pentru a răspunde operativ situațiilor de urgență care pot apărea în teren, dar și pentru asigurarea siguranței comunităților afectate.
0 Comentarii