Web Analytics
scris vineri, 16.02.2018

Mascaţii la Primăria Ştefăneşti după suspendarea şedinţei de consiliu

sedÎn această după amiază, începând cu ora 16,00, la Ştefăneşti ar fi trebuit să aibă loc şedinţa de Consiliu Local în care să se voteze bugetul local pe anul 2018. Întâlnirea Legislativului care a fost organizată în Casa de Cultură s-a desfăşurat într-o atmosferă tensionată, care a dus la întreruperea lucrărilor după ce lucrurile au scăpat de sub control şi erau pe cale să degenereze într-o bătaie în toată regula. Cetăţenii prezenţi în sală au luat cuvântul exprimându-şi dezacordul cu proiectele prezentate, evident nemulţumiţi că urbea nu este bine administrată. Însă, după mai bine de două ore de luări de cuvânt a celor din sală şi jigniri în toată regula, când aproape urmau să fie luaţi cu asalt, consilierii şi funcţionarii prezenţi au părăsit sala, secretarul primăriei declarând şedinţa suspendată. Lumea s-a strâns în faţa primăriei. Unii, uniţi în jurul primăriţei Jenica Dumitru, dezbăteau aprins care este modalitatea de a scăpa de consilieri şi viceprimar. Alţii,în schimb, erau nemulţumiţi de întreaga conducere a Primăriei, în frunte cu primăriţa Jenica, despre care spuneau că are un singur proiect pe anul trecut şi nu a fost în stare să cheltuiască 160 de miliarde din bugetul anului trecut deşi localitatea arată jalnic, iar acum prima doamnă nu face decât să stea pe Facebook. Deci vroiau alegeri anticipate. Ba, era chiar şi o parte care dorea referendum pentru trecerea localităţii înapoi la rangul de comună pentru că deşi nu beneficiază de instituţiile şi condiţiile unui oraş, oamenii plătesc taxe uriaşe. În fine, alegerile anticipate erau cererea comună a tuturor. Iar poliţia ba chiar şi mascaţii au venit la faţa locului pentru a interveni în caz de nevoie. Nimeni de la PSD nu a participat, liderii PSD Argeş dând bir cu fugiţii. Ştefăneşti un oraş abandonat şi fără niciun control, aflat la cheremul oricui…

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită