Cincisprezece percheziţii au loc, în această dimineață, în judeţul Gorj, într-un dosar de evaziune fiscală în care prejudiciul este de aproximativ 400.000 de lei, fiind vizate, firme de pompe funebre.
Citește și: Sentință definitivă! Criminalul din Bascov – închis pe viață
„În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, efectuează 15 percheziţii domiciliare, la sediile sociale, punctele de lucru şi domiciliile administratorilor a trei societăţi comerciale, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală”, anunţă IGPR.
Din cercetări, poliţiştii au stabilit că reprezentanţii celor trei societăţi comerciale din judeţul Gorj, care au ca obiect de activitate servicii de pompe funebre, nu ar fi înregistrat în evidenţele contabile toate veniturile realizate din această activitate. Prejudiciul cauzat în urma săvârşirii infracţiunii este de aproximativ 400.000 de lei.
0 Comentarii