Etapa a patra a Superligii programează meciul FC Arges – Csikszereda, mâine, 2 august, de la ora 18.30, la Mioveni. Va fi duelul nou-promovatelor, un meci pe care suporterii argeșeni speră ca elevii lui Bogdan Andone să-l câștige.
Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, Mario Tudose, unul dintre cei mai buni jucători ai echipei FC Argeș, a prefațat duelul de mâine.
„Este foarte important pentru mine că reușesc să joc și le mulțumesc tuturor celor din staff.
În Superliga, adversarii sunt mult mai puternici decât cei pe care i-am avut în eșalonul secund, dar noi, ca grup, putem compensa și avem mari șanse să câștigăm puncte.
Presiune este și a fost la fiecare meci, pentru că trebuie să câștigăm și avem nevoie de puncte. Staff-ul gestionează foarte bine fiecare moment din viața echipei și ne dă încredere pentru ceea ce urmează.
Adversarii sunt nou-promovați, la fel ca noi, vor veni să joace agresiv, au nevoie de puncte, dar cu ajutorul fanilor și printr-o pregătire exemplară, putem câștiga meciul de sâmbătă”, a declarat Mario Tudose.
Citește și: Dani Coman: „Nu mă surprinde victoria cu CFR Cluj, e consecinţa jocului din primele două etape”
0 Comentarii