”Oamenii DACIEI’’ – interviuri de Cristina Rousseau (44)
Cristina Rousseau: Am rămas cu povestirea la ce se întâmpla la Hotel „Intercontinental”…
Mario Perino: Da, o femeie frumoasă a ieşit din bar şi avenit lângă mine cu un zâmbet de ,,Oscar”. M-a privit în ochi, și-a pus mâna pe a mea și a spus: „Bună, hai să bem un pahar”, arătând spre clubul de noapte. Femeia vorbea în limba mea; probabil, primise informația de la recepție. Mi-a ieșit cel mai stupid răspuns: „Nu pot, aştept un prieten”. Și-a înclinat ușor capul și s-a uitat la mine cu un zâmbet care însemna „Ești sigur?”. Nu am avut nicio altă reacție, în afară de a-mi deschide ușor brațele și de a zâmbi. Mi-a mângâiat mâna și s-a întors la bar. Simțindu-mă descurajat, am stat acolo până la ora 2 și apoi, convins că tovarășul meu de călătorie nu va sosi, am ajuns în cameră și m-am culcat, gândindu-mă că în acea seară am respins-o pe femeia din hol.
Dimineaţă m-am trezit devreme; era ora 7. Mi-am amintitit din nou de acea „domnișoară”, cu mersul ei netulburat, facilitat de personalul de la recepție, ca și cum astfel de fete făceau parte din serviciile oferite clienților sau erau dintr-o organizație extra-hotelieră gestionată direct de cei de la recepție. Am coborât în sala de mese. Colegul meu mânca un mic dejun bogat, cu șuncă, slănină afumată, brânză, suc de fructe, cafea și cornuri. Eu am luat pâine și dulceață, suc de fructe, cornuri și cafea, sperând că va fi și o masă de prânz.
De la hotel am plecat cu o mașină englezească, neagră, strălucitoare. Șoferul era un domn distins, cu părul bine pieptănat, cu o jachetă neagră, o cămașă și o cravată în stil englezesc. Am aflat apoi că mașina aceea era numită „limuzină” de către recepționeri, fiind folosită pentru transportul VIP-urilor. Pentru o clipă m-am simțit important. Închirierea a costat 170 USD pentru o călătorie de puțin peste 100 km. Dar aceşti români ştiau ce fac! Știau că vor fi bine plătiți pentru serviciul oferit. Dacă își amintește cineva cât era cursul dolar/leu în acei ani, ar înțelege cât de scumpă a fost această călătorie. Ne-am încărcat bagajele și la ora 9 am plecat. Pe parcurs mi-am dat seama de importanța acelei mașini, pentru că, pe măsură ce rula, ceilalţi şoferi se dădeau la o parte să o lase să treacă. Am crezut că acea mașină este o expresie a importanței și puterii și că de aceea i se acordă respect; acesta a fost cu siguranță un statut născut pe vremea dictaturii.
0 Comentarii