Apărarea suedeză a anunţat o nouă inspecţie în zona celor patru scurgeri de gaze naturale din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, în septembrie, într-un presupus sabotaj, relatează AFP.
Această nouă examinare – organizată la iniţiativa Forţelor armate suedeze – este independentă faţă de ancheta judiciară în curs, după descoperirea celor patru scurgeri, la sfârşitul lui septembrie.
Citește și: Încep lucrările la cel mai mare proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă, la Piteşti
”Am simţit nevoia să completăm ancheta pe care am efectuat-o anterior”, a anunțat miercuri pentru AFP comandantul comunicaţiilor Marinei suedeze, Jimmie Adamsson. nou control a început luni şi urmează să se încheie, potrivit Marinei suedeze, în cursul acestei săptămâni. La 28 septembrie, patru scurgeri vaste au fost descoperite din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, în largul Insulei daneze Bornholm – două în zona economică suedeză şi două în cea a Danemarcei. Inspecţii preliminare submarine au consolidat suspiciuni ale unei sabotări, în contextul în care scurgerile au fost precedate de explozii.
Cele două conducte, care leagă Rusia şi Germania, s-au aflat, de la începutul invaziei Ucrainei de către Rusia, în centrul unor tensiuni geopolitice, alimentate după ce Moscova a decis să taie livrările de gaze naturale către Uniunea Europeană (UE), ca represalii faţă de sancţiunile care i-au fost impuse de Occident din cauza Războiului rus din Ucraina. Gazoductele, care nu se aflau în serviciu la momentul în care au fost avariate, erau însă pline cu gaze naturale, care au ieşit în atmosferă.
0 Comentarii