Născut la data de 6 august 1926 în comuna Mozăceni, judeţul Argeş, într-o familie de oameni serioşi, aşezaţi temeinic în vatra şi în viaţa satului, Marin Z. Mocanu urmează cursurile primare la şcoala din sat în perioada 1934-1938. Şi pentru că a arătat, încă de pe atunci, atracție către studiu, părinţii îl trimit la oraş, să înveţe carte la liceu, actualul Colegiu Naţional „I.C. Brătianu”, cu profesori vestiţi pe vremea aceea, dintre care se detaşa profesorul de limba română George Aman, cel care, mai târziu, îi va fi coleg de învăţământ universitar.
L-a avut profesor pe George Călinescu
Dovedind reale aptitudini intelectuale şi sprijinit, cu mari eforturi materiale, de familie, la îndemnul profesorilor săi, Marin Mocanu pleacă la Facultatea de Filologie din cadrul celei mai mari universităţi din ţară. Perioada studenţiei (1946-1950) coincide cu epoca de mari eforturi din partea intelectualilor filologi de a realiza dezideratele fundamentale ale Academiei Române și anume un sistem ortografic coerent şi stabil, o gramatică normativă şi un dicţionar al limbii române. Aşa se face că tânărul student Marin Z. Mocanu are şansa să-şi formeze şi să-şi definitiveze orizontul intelectual sub îndrumarea unora dintre titanii filologiei române așa cum sunt George Călinescu, Tudor Vianu, T. Papahagi, I. Iordan, Al. Graur, Em. Petrovici, J. Byck, B. Cazacu, I. Coteanu, D. Macrea şi Al. Rosetti, al cărui asistent va deveni în 1950, la terminarea facultăţii. Demn de reţinut că a absolvit facultatea cu „Diploma de merit”, lucru extrem de rar în acea perioadă şi cu asemenea profesori. Încă din ultimii ani ai facultăţii şi apoi, ca tânăr asistent, este cooptat în colectivele lărgite constituite pe lângă Institutul de Lingvistică pentru adunarea de fişe lexicale de dicţionar şi pentru redactarea unor capitole din „Gramatica limbii române” apărută, în prima ediţie, în anul 1954.
A fost director al Liceului Seral de pe lângă Liceul „Nicolae Bălcescu” din Piteşti
Marin Mocanu a funcţionat ca asistent la Catedra de Limba Română a Universităţii din Bucureşti, condusă de academicianul Al. Rosetti, până în luna iulie a anului 1952, când are loc cunoscuta „epurare” a celor care nu aplicau suficient de convingător tezele staliniste în domeniul lingvisticii. Este îndepărtat, pentru exact zece ani, din învăţământul superior alături de Al. Rosetti, Al. Graur, I. Coteanu etc. După o perioadă de şomaj, în toamna aceluiaşi an este încadrat la Şcoala Generală din oraşul Costeşti, unde funcţionează, împreună cu soţia sa, Lizica Şerban (Mocanu), educatoare la aceeaşi şcoală, timp de trei ani. În ciuda tuturor obstrucţiilor de ordin politic (a refuzat multă vreme să devină membru de partid), valoarea sa umană şi profesională se face remarcată şi astfel reuşeşte ca, în octombrie 1955, să se transfere ca profesor de limba română şi director al Liceului Seral de pe lângă Liceul „Nicolae Bălcescu” din Piteşti (1955-1959) şi, după aceea, ca inspector şcolar la Secţia de învăţământ a oraşului Piteşti şi, periodic, profesor metodist în cadrul Cabinetului pedagogic de pe lângă Secţia de învăţământ a regiunii Argeş. În această perioadă susţine şi promovează examenele pentru obţinerea tuturor gradelor didactice. A activat în învăţământul preuniversitar cu aceeaşi pasiune şi devotament cu care s-a pregătit în anii studenţiei şi cu aceeaşi competenţă pe care o va dovedi şi în fruntea învăţământului superior argeşean.
A condus singur, fără decani, cele trei facultăţi înfiinţate la Pitești
Renumele de „ctitor al învăţământului superior argeşean” îl capătă, întrutotul îndreptăţit, după înfiinţarea Institutului Pedagogic din Piteşti, fapt petrecut în anul 1962. Este momentul în care, în arealul argeşean şi muscelean, apărea prima instituţie de învăţământ superior, care va pregăti serii succesive de cadre didactice pentru învăţământul gimnazial din toată ţara. În interiorul acestei instituţii se formează un cerc de intelectuali autentici, de mare anvergură, care vor adăuga oraşului Piteşti, pe lângă renumele de mare centru industrial şi pe acela de centru de cultură. Se punea, astfel, piatra de temelie a ceea ce va deveni, peste ani, Universitatea din Piteşti. Pentru a acoperi cu cadre didactice cele cinci specializări cu care a început învăţământul superior argeşean (română, matematică, biologie, chimie-fizică, educaţie fizică), conducătorul instituţiei, numit atunci „prorector”, apelează la cadre didactice universitare din Bucureşti şi la profesori de mare competenţă argeşeni, precum Şerban Cioculescu, Gh. Vrabie, Augustin Z.N. Pop, S. Teleman, George Aman, Ilie Stănescu, Al. Bera etc. Timp de cinci ani (1962-1967), a condus singur, fără decani, cele trei facultăţi înfiinţate, ocupându-se de tot ce a însemnat organizarea unei instituţii noi, de la încadrarea cu personal de îngrijire până la crearea şi dotarea bazei materiale, de la amenajarea spaţiilor de locuit pentru studenţi până la întocmirea statelor de funcţii. Un volum de muncă enorm, o cheltuială teribilă de energie şi de timp pentru a pune în practică o idee benefică întregului spaţiu spiritual argeşean. Şi cel mai tânăr rector din ţară (avea 36 de ani) a reuşit!
Este trimis la un lectorat de limbă română la universitățile din Torino şi Milano
După ce lucrurile au fost aşezate pe făgaşul lor la Piteşti, profesorul Marin Z. Mocanu este trimis la un lectorat de limbă română la două dintre cele mai prestigioase universităţi din Italia și anume din Torino şi Milano. Timp de doi ani (1967-1969) îi învaţă pe studenţii italieni limba română şi îi ajută să descopere cultura şi civilizaţia română, dar se perfecţionează și în cunoaşterea limbii italiene şi a influenţelor acesteia asupra limbii noastre. Toate informaţiile culese în acea perioadă şi sistematizate mai târziu se vor concretiza în teza sa de doctorat, intitulată „Influenţa italiană asupra limbii române”, lucrare întocmită sub coordonarea ştiinţifică a academicianului Ion Coteanu şi susţinută în anul 1977 la Universitatea din Bucureşti.
La încheierea misiunii în Italia şi după întoarcerea în ţară este ales rector al instituţiei pe care o crease, funcţie pe care o îndeplineşte până în anul 1974, când Institutul Pedagogic devine Institutul de Învăţământ Superior.
Până la pensionare (1986) coordonează învăţământul filologic şi este şeful Catedrei de Limba şi Literatura Română şi Limbi Străine. În 1992, după ce instituţia pe care a creat-o şi pe care a condus-o atâţia ani devine Universitatea din Piteşti, revine la catedră, unde îi sunt încredinţate trei dintre cursurile filologice fundamentale: Limba română contemporană (I), Istoria limbii române şi Gramatica comparată a limbilor romanice.
După organizarea studiilor postuniversitare de Master la Facultatea de Litere (2004), predă cursuri în cadrul modulului „Dinamica structurală a limbii române contemporane”. Ca titular de curs, dar şi ca seminarist a căutat permanent cele mai potrivite metode de a-i atrage pe studenţi spre studiul temeinic, argumentat şi conştientizat, al problemelor de limbă.
A întocmit fişe lingvistice care vor fi folosite la elaborarea a două lucrări academice normative
Cursurile şi cărţile publicate vin în continuarea activităţii sale ştiinţifice începute încă de pe băncile facultăţii. În ultimul an de studii şi încă doi ani (1950-1952) a fost responsabilul rubricii dedicate problemelor de ortografie, toponimie şi vocabular regional a revistei Cum vorbim şi participă la două mari anchete dialectice în Ţara Haţegului, în Bucovina şi în Maramureş, conduse de către academicianul Boris Cazacu. Tânăr cercetător fiind, întocmeşte fişe lingvistice care vor fi folosite la elaborarea a două lucrări academice normative: Gramatica limbii române (1954) şi Dicţionarul limbii române contemporane (1956-1957). Studiile care l-au consacrat printre lingviştii români de marcă au fost cele referitoare la pătrunderea neologismelor în vocabularul limbii române, în special a cuvintelor de origine italiană. Cele cinci articole publicate, între anii 1978-1979, în revista „Studii şi cercetări lingvistice”, editată sub egida Academiei Române, au fost consemnate şi recenzate în revista academică Language and Languange Behavior Abstracts din San Diego. Ca urmare a acestor cercetări, în luna ianuarie 1979 a fost cooptat în colectivul de redactare a Tratatului de istorie a limbii române.
M.I.
