Web Analytics

marți, 14.07.2026

articol scris miercuri, 24 septembrie 2025

Marilena Babici, cumpărător în proiectul ,,Logan’’: ,,Nouă, românilor, ne place să fim mai catolici decât Papa’’

”Oamenii DACIEI’’ – interviuri de Cristina Rousseau (26)

Cristina Rousseau: Trebuie să menţionez că ai facut parte din echipa Proiect care a revoluţionat industria auto-X90 sau Logan-maşina de 5000 de euro şi cunoşti bine atât maniera de lucru de la începutul anilor 2000 şi după ce cadrele franceze s-au retras lăsând locul managerilor români. Cum vede Marilena Babici schimbarea de la Dacia de când a fost preluată de Renault, anii 2000? S-au schimbat oamenii, mentalitatea?

Marilena Babici: Ceea ce am constatat: nouă, românilor, ne place să fim mai catolici decât Papa. Adică exagerăm cu orice regulă și procedură de aplicat. Iar unii care au ajuns șefi, în loc să-și vadă de responsabilitățile primite, sunt mai ocupați să plătească polițe unora și altora; slavă Domnului, eu nu am avut astfel de șefi, dar… ei există. Apropo de șefi și promovarea unor persoane în funcții de conducere: cu durere pot să spun că (dar este situație generală, nu doar la noi în grup), până în ’89, parcă la promovare se ținea cont mai mult de «valoarea–potențialul» respectivului candidat decât de «pila lui», de recomandarea partidului… Și dacă nimerește omul «nepotrivit» la locul respectiv… este jale. Unii manageri lucrează «occidental» în sensul bun, alții doar în sensul rău… Și cum spuneai, a apărut și dezvoltat STRESUL, din păcate și cel inutil – cel care nu produce decât pagubă, atât la nivel uman cât și… cu impact… financiar - ca să zic așa. Cât privește mentalitatea, sunt schimbări, dar, dacă mă întrebi pe mine, nu știu cât bine a adus asta. Pot să spun doar că oamenii au devenit mai egoiști, dacă asta este «de bine».

Deci, să continui de la întrebarea cu REGRETE… Am constatat că nu trebuie să faci nimic mai mult decât ți se cere prin fișa postului, să nu pui suflet, să nu te implici mai deloc, este mai sănătos. «Doare» mai puțin. Una peste alta, am învățat de la părinți-bunici, de la sportul pe care l-am practicat, că TREBUIE să vezi partea plină a paharului, să gândești pozitiv și să îți urmezi visul - dorința, iar în spiritul ăsta nu pot uita că am făcut parte din echipa de la Cumpărări, care a realizat LOGANUL – tot «procesul» fiind inovativ, o experiență ce s-a dovedit un succes peste așteptările atât RENAULT, cât și ale noastre, cei care încercam să vedem întotdeauna doar partea plină a paharului, pentru că mai toți spuneau: ,,Ce poate să iasă la banii ăștia? O căruță cu volan, cel mult. Circula și un desen-caricatură în sensul ăsta… dar se pare că a umplut șoselele (atât în Occident, cât și la noi) această ,,căruță cu volan’’ care, de fapt, este o mașină fiabilă, confortabilă și ieftină. Adică ceva la superlativ.

Cristina Rousseau: Cu părere de rău vă relatez că Marilena Babici nu mai e în viaţă. Cam după două luni de la lansarea cărţii mele ,,Oamenii Daciei’’ (7 septembrie 2024), lansare la care a participat şi ea, s-a îmbolnăvit şi s-a stins din viaţă. Dumnezeu să o aibă în Pacea Lui!

Citește și Conf. dr. Nicolae Vasile: ,,Pe Constantin Stroe îl consider cel mai mare manager din industria românească”

Citește și Ion Panduru: ,,Un inginer stagiar avea leafa aproape ca un muncitor necalificat’’

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

O femeie moartă de două săptămâni a fost găsită în casa iubitului ei. Anchetatorii verifică suspiciuni privind o moarte violentă

Un caz șocant este anchetat de autorități în județul Galați, după ce o femeie în vârstă de 59 de ani […] Citește!

Percheziții în trei județe într-un dosar de camătă și proxenetism. Anchetatorii au ridicat bani, arme airsoft și au emis 20 de mandate de aducere

Polițiștii și procurorii au desfășurat duminică o amplă operațiune în județele Hunedoara, Alba și Ialomița, într-un dosar care vizează infracțiuni […] Citește!

delacroix-liberatate

14 Iulie – Bastilia cucerită de popor. Mituri demontate și secretele nopții care a resetat istoria lumii

Dan Andronic. 14 iulie 2026 Din cuprinsul articolului Ce mai reprezenta Bastilia în 1789 Adevărata miză a asaltului Anatomia unei […] Citește!

Franța și Spania se înfruntă pentru un loc în finala Cupei Mondiale, marți, de la ora 22:00

Reprezentativele Franței și Spaniei se întâlnesc marți, de la ora 22:00, într-unul dintre cele mai așteptate meciuri ale Cupei Mondiale […] Citește!

termometru canicula

ANM: După furtuni și vijelii, România se pregătește pentru un nou val de căldură. Când revin temperaturile de 35°C

După începutul de săptămână marcat de ploi torențiale, vijelii și grindină, vremea va continua să fie instabilă în mai multe […] Citește!

România intră în cel mai mare proiect energetic din regiune: „Autostradă electrică” de 3,5 miliarde de euro pe sub Marea Neagră

Un proiect energetic de amploare, care ar putea schimba fluxurile de electricitate dintre Caucaz și Uniunea Europeană, intră într-o nouă […] Citește!

Ministrul Transporturilor a convocat șefii CFR după peste 1.200 de reclamații: „Nu vor rămâne lucrurile așa”

Nemulțumirile călătorilor față de condițiile din trenurile CFR Călători au ajuns direct pe masa ministrului interimar al Transporturilor. Radu Miruță […] Citește!

Emiratele Arabe construiesc un port uriaș pentru a evita Strâmtoarea Ormuz

Emiratele Arabe Unite accelerează unul dintre cele mai ambițioase proiecte logistice din ultimii ani, după ce conflictul din Orientul Mijlociu […] Citește!

Orientul Mijlociu fierbe: SUA bombardează din nou Iranul. Petroliere lovite în Ormuz și trafic maritim paralizat

Conflictul dintre Statele Unite și Iran intră într-o nouă fază de escaladare, după o noapte marcată de bombardamente, atacuri asupra […] Citește!

Tragedie în Alpi: doi români au fost găsiți fără viață într-o crevasă, după zile întregi de căutări

O expediție pe unul dintre cele mai cunoscute vârfuri din Alpi s-a încheiat dramatic pentru doi alpiniști români. Aceștia au […] Citește!

Definitivat 2026: peste 9.600 de profesori debutanți intră marți în examen

Peste 9.600 de cadre didactice susțin marți proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ, etapă esențială pentru obținerea […] Citește!

Salvamont a intervenit în 18 cazuri în ultimele 24 de ore. Șase persoane au ajuns la spital

Salvatorii montani au avut un nou weekend aglomerat, fiind solicitați să intervină în zeci de situații de urgență petrecute pe […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

delacroix-liberatate

14 Iulie – Bastilia cucerită de popor. Mituri demontate și secretele nopții care a resetat istoria lumii

Din ediția tipărită

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!

Mihai Claudiu Covaliu, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica București – Centrul Universitar Pitești. Mesajul primarului Gentea

În cadrul unei ceremoniii de ținută, Mihai Claudiu Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a primit titlul academic de […] Citește!

Veterinarul Vişinescu s-a războit cu Agenţia Zonei Montane pentru salariu! După două runde de procese, mai are doar un recurs

Ionel Vișinescu, cunoscutul medic veterinar argeșean și consilier superior în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane, după ce a fost […] Citește!