
Joi, 6 noiembrie 2025, orele 17, la Galeriile Ilfoveanu-Badea, Baroul Argeș vă invită la lansarea celui mai recent volum al autorului Marian Nazat „Spovedania unui avocat”.
Potrivit Baroului Argeş, volumul este unul amplu, cordial, dar şi critic, destinat nu doar profesioniştilor în drept, ci oricui este interesat de dimensiunea umană, etică şi culturală a profesiei de avocat
Spovedania unui avocat” este o carte-mărturie în care autorul îşi deschide sufletul după aproape trei decenii de activitate „la bară” — din postura de procuror, apoi de avocat.
Marian Nazat este unul dintre cei mai renumiţi avocaţi români. Este un scriitor şi un publicist de succes.
În paginile sale, Marian Nazat reflectează asupra schimbărilor profunde, deseori dureroase, prin care a trecut justiţia românească: de la iluzii profesionale şi idealuri de dreptate, la confruntarea cu compromisuri morale şi cu realitatea sistemului, spune Baroul Argeş.
Cartea este o invitaţie la sinceritate, la responsabilitate — atât a celui care apără, cât şi a celui care tace. „Tăcerea noastră, a celor ce ştim, este vinovată. Pentru că lasă loc minciunii să devină normă, iar nedreptăţii să devină sistem.” Potrivit Baroului Argeş, „Spovedania unui avocat” este un volum amplu, cordial, dar şi critic, destinat nu doar profesioniştilor în drept, ci oricui este interesat de dimensiunea umană, etică şi culturală a profesiei de avocat.
Marian Nazat, unul dintre cei mai renumiţi avocaţi români specializaţi în Dreptul Penal, scriitor şi publicist, s-a născut în judeţul Constanţa, localitatea Topraisar, la data de 14 martie 1961. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti în anul 1987 şi a devenit procuror, meserie pe care a practicat-o vreme de un deceniu.
Printre cele mai cunoscute volume ale sale se numără: „În aşteptarea morții”, „Prizonier în câmpul tactic”, „Suflet în exil”, „Cartea ieruncilor”, „Pe tălpile României”, „Ţara de cobai”, „România Oranj”, „Jurnalul banalităţii”, „România târâş”, „Lumea de azi”, „Am fost cândva procuror”




0 Comentarii