Web Analytics

Maria Dinu, despre directorul Badea de la Evidența Populației: „Și-a mărit singur salariul la 9.500 lei”

de | 26.07.2017 13:25 | Actualitate

După ce marți, Viorel Badea, directorul de la Evidența Populației, susținea într-o conferință de presă că se dorește înlăturarea sa din sistem după ce a protestat pentru faptul că subordonații săi nu primesc aceleași salarii ca angajații din aparatul de specialitate al CJ Argeș, iată că și conducerea Consiliului Județean cotraatacă.

Administratorul public al județului Argeș, Maria Dinu, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că șeful Direcției Generale pentru Evidența Populației Argeș și-a mărit salariul, printr-o decizie proprie, la 9.500 lei, în luna august a anului trecut. “Mult timp dl Badea a avut salariu mai mare decât președintele Consiliului Județean. Și-a mărit salariul singur, prin decizie, în august 2016, iar timp de câteva luni n-am știut de acest lucru. Noi pornim de la prezumția de nevinovăție“, a mai precizat Maria Dinu.
“Dl Badea și-a asumat hotărârea de CJ referitoare la buget după care a contestat-o, a zis că nu-i sunt suficienți banii pentru că a mărit salariile. Le-a mărit ilegal. Trebuia în primul rând să anunțe ordonatorul principal de credite, să vină să spună: vreau să măresc salariile și trebuie mai mulți bani. Noi i-am explicat în repetate rânduri, numai că dânsul n-a vrut să priceapă că o instituție subordonată și un ordonator terțiar de credite nu poate decide singur. Trebuie să întrebe și să facă fundamentare, vreau să măresc salariile pentru că… N-a făcut lucrul ăsta! Firește că banii pe care îi avea s-au cheltuit foarte repede, și-atunci a venit pentru suplimentare și de aici a început supărarea. De atunci au început și problemele pentru că odată salariile foarte mari, a trebuit să plătească contribuții sociale foarte mari și la un moment dat a ajuns să plătească propriu-zis 40% din salariu. Oamenii la acest moment iau 40% din salariu. Salariu între 800 și 1.100 lei… În mai au început problemele, pentru că pentru prima lună a avut bani, după aceea nu au mai fost bani. Este ilegal, imoral și inuman ce a făcut dl Badea, să mărească artificial niște salarii pentru care nu avea buget, să nu plătească inițial asigurările sociale, ceea ce mi s-a părut foarte grav. După aceea a fost obligat de Finanțe să plătească și a intrat într-o morișcă a datoriilor, și a ajuns în momentul de față să plătească 40% din salariul normal al oamenilor”, mai spune administratorul public al CJ.
Maria Dinu a mai explicat și cum a intrat șeful de la Evidența Populației în acea morișcă a datoriilor către contribuțiile sociale: „Dacă salariul se plătește pe data de 10, contribuțiile sociale se pot plăti până pe data de 25 a lunii respective și atunci le plătea din banii pentru salariile pe luna următoare și tot așa a ajuns într-un soi de suveică, morișcă a datoriilor”.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii