Preşedintele PSD, fostul premier Marcel Ciolacu, a prezentat, joi, bilanţul guvernării PSD, care cuprinde cel mai mare număr de angajaţi din istorie, cele mai mari investiţii publice, cei mai mulţi kilometri de autostradă construiţi şi daţi în folosinţă, cea mai consistentă creştere a pensiilor, cel mai mare număr de contracte de muncă cu peste 1.000 de euro net şi creştere puternică a PIB-ului.
”Aceşti ani în care PSD a fost la guvernare, iar eu am devenit premier al României, au reprezentat cea mai importantă perioadă a vieţii mele. Consider că a fi premier nu este o meserie, ci o onoare supremă prin care îţi pot servi ţara şi pe români. Sunt convins că, deşi astăzi zgomotul electoral este mult prea mare, un succint bilanţ al celor mai importante politici publice ale PSD la guvernare reprezintă un gest obligatoriu. Am ales să fac asta acum, ştiu că vor exista multe critici şi mi le asum. Mie nu îmi este ruşine cu ceea ce am făcut împreună cu echipa PSD la guvernare. Şi cred că este important ca aceste fapte să fie publicate, pentru ca în viitor oricine să aibă termeni relevanţi de comparaţie”, spune Marcel Ciolacu într-o postare pe Facebook.
”Nicio guvernare nu este perfectă. Este deci normal să vedem reproşuri la adresa PSD pentru guvernarea din ultimii ani. Unele sunt îndreptăţite, altele, mai puţin îndreptăţite. Dar există în mod cert câteva realizări majore ale PSD în această guvernare, pe care nu le pot contesta nici cei mai aprigi critici sau adversari ai noştri. Sunt rezultate concrete, care au îmbunătăţit viaţa unor milioane de cetăţeni români. Iar la final, după nenumărate dispute, controverse şi atacuri politice, asta contează cel mai mult!”, se arată în document.
0 Comentarii