# Marţi, 7 iunie. Din 1996, scriitorul american George R.R. Martin lucrează la un proiect literar minunat – seria fantesy „Cîntec de gheaţă şi foc”, care numără pînă acum patru romane. Totul se petrece într-o lume de Ev Mediu, în care magia joacă un loc minor, prim-planul fiind ocupat de încleştarea regilor, de iureşul săbiilor şi de jocul tronurilor. Zeci de personaje complexe luptă pentru putere, îşi duc la capăt răzbunările sau, pur şi simplu, încearcă să supravieţuiască în medii ostile. Sînt folosite orice mijloace, ca în poveţele lui Machiavelli – omorurile şi trădările sînt la fel de bune ca alianţele matrimoniale sau fervoarea religioasă – iar rezultatele acţiunilor atîrnă cîteodată de un element minor. Ca-n viaţă. Nici nu reuşeşti să te ataşezi bine de vreun personaj că, hopa!, este ucis, luat în prizonierat, mutilat. Cît despre caractere – nu există buni sau răi, eroi sau ticăloşi, laşi şi bravi. Există numai interese, fidelităţi, sentimente. Spre deosebire de celălalt maestru al genului, J.R.R. Tolkien, Martin nu e atras de ideologie, de lupta Binelui cu Răul. La el, ca în orice post-modernism, piticul diform poate fi generos, iar Făt-Frumosul – crud şi arogant, cel ce slujeşte cu credinţă se poate înşela, iar sperjurul poate cunoaşte gloria. Deh… Nimeni nu garantează că viaţa este dreaptă. Această aplecare către particular modifică interesant pînă şi tehnica narativă, autorul renunţînd la postura atot-ştiutoare – războaiele, mari mişcări de mase, sînt recompuse de cititor din experienţele individuale ale personajelor. HBO a serializat primul roman, „Urzeala Tronurilor”, iar rezultatul mi se pare excelent.
# Miercuri, 8 iunie. Un coleg de la Cluj îmi povesteşte amănunte hilare despre războiul statuilor din urbea lui Boc. Acolo există o mare statuie a lui Matei Corvin, pe care ungurimea o iubeşte ca pe lumina ochilor. Ei bine, încă din 1932, statuia purta o tăbliţă cu un citat din Iorga: „Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam, cînd încerca să învingă Moldova nebiruită…”. Monumentul a fost restaurant recent, iar tăbliţa a dispărut, pentru menajarea sensibilităţilor de la Budapesta. Dar s-au inflamat românii, aşa că primăria a pus-o la loc. Bun motiv pentru o plîngere penală, semnată de consulul Ungariei la Cluj, pe adresa primarului PDL Sorin Apostu. Pînă în prezent, tăbliţa rezistă. Vin ungurii, o acoperă cu flori şi cu steaguri alb-roşu-verzi. Apoi, pe seară, ies clujenii la plimbare şi dau florile la o parte, cu piciorul, că le încurcă lectura…
# Joi, 9 iunie. Şedinţă a primarilor şi a directorilor de deconcentrate cu senatorul Mircea Andrei, pe tema reorganizării administrative a României. Omul vine, se aşează sub lumina reflectoarelor şi zice: „Domnilor, trebuie să vă dau o veste proastă. PDL a bătut palma cu PSD. Judeţul Argeş dispare. Dumneavoastră, cei din administraţie, vă veţi căuta de lucru. Capitala regiunii noastre va fi la Ploieşti. Acolo se vor lua deciziile. Ar mai fi o şansă, cam 10%, să facem lobby pentru a înfiinţa regiunea Argeş, dar asta la sfîrşit, nu acum, că toţi se vor lua după noi. Trebuie să ne unim, lupta politică nu mai are rost, aş putea să fac eu demersurile diplomatice, dacă mă acceptaţi. Altfel… Ori toţi să scăpăm, ori toţi să muriţi!”. Lumea înghite în sec, inclusiv prefectul. Înghite şi ducele de Albota, care zice: „Păi, domnu’ senator, dacă o femeie îţi spune că ai 10% şanse la mîna ei, mai insişti să-i baţi la poartă? Să fim serioşi!”. Amuzant. Reorganizarea României, un proiect care va schimba viaţa noastră zeci de ani de-acum înainte, merită mai mult. Merită analize de cost şi oportunitate, merită dezbatere parlamentară, merită referendum. Ar trebui o analiză SWAT, aşa cum face orice investitor privat, cînd vrea să se apuce de un proiect. E nevoie de implicarea societăţii civile, de înţelegerea experienţei est-europene în domeniu. Dar nu! La noi ca la nimenea. Preşedintele Băsescu propune ca răsturnarea să se facă pînă la alegeri, iar implicaţiile politice nu sînt greu de înţeles – din cele opt regiuni propuse, patru sînt dominate de PDL. Îmi vin în minte cel puţin patru efecte perverse ale proiectului (scăderea preţului proprietăţilor din fostele capitale de judeţ, accentuarea dezechilibrelor în dezvoltarea economică a teritoriului, provincializarea şcolilor, spitalelor, instituţiilor culturale şi îndepărtarea politicienilor de alegători), însă pot fi şi altele. Că va fi aşa mi-e extrem de clar – e suficient să văd cum a ajuns Cîmpulungul, după dispariţia judeţului Muscel. Oricum, mai uşor cu nervii – dezbaterea e abia la început şi cine ştie ce se va alege din marele proiect. În aşteptarea decăderii noastre, piteşteni, o singură atitudine: „Cocoşelule, mangafaua a plecat la Ploieşti, sîntem singuri şi ambetaţi. Hai să-i tragem un chef!”.
# Vineri, 10 iunie. Veste bună de la editură – „Ghidul României misterioase” este sub prese, urmează să fie gata săptămîna viitoare. Teutonii, isihaştii şi regii mei abia aşteaptă să-şi întîlnească cititorii!
(Cristian Cocea)
