Desfiinţată în două rânduri, afectată de cutremure şi furtuni, de furia şi de nebunia timpurilor istorice, Mănăstirea Bascovele, ctitorie a Cantacuzinilor şi una dintre vetrele monahale importante ale Argeşului, din nefericire prea puţin cunoscută, a reuşit şi reuşeşte de ceva mai bine de trei veacuri să înfrunte toate încercările potrivnice, stând mărturie temeinică pentru credinţa şi râvna locuitorilor din această parte de ţară. O poartă mică, o alee îngustă şi un zid înalt pe care vremea a aşternut o pătură deasă de iederă verde, câţiva brazi care îţi lasă impresia că nici cel mai puternic vânt nu i-ar putea doborî şi doi-trei magnolii mici care se pregătesc să îşi arate soarelui primele lor flori vesele şi pline de viaţă descriu pe îndelete curtea Mănăstirii Bascovele din comuna Cotmeana. În mijlocul acestei curţi te întâmpină smerit o biserică micuţă, care parcă zâmbeşte în bătaia lină a razelor soarelui, făgăduindu-le celor care îi trec pragul că se vor întâlni cu harul lui Dumnezeu înlăuntrul ei.
Vel comisul Şerban, vrednic purtător al numelui Cantacuzinilor
Istoria Mănăstirii de maici Bascovele a început cu mai bine de 300 ani în urmă, fiind zidită în vremea domniei lui Constantin Brâncoveanul (1688-1714) de către vel comisul Şerban Cantacuzino. Despre acest vel comis izvoarele istorice consemnează că a fost unul dintre marii dregători ai Ţării Româneşti în ultimul deceniu al veacului al XVII-lea şi primul deceniu al secolului următor. Acesta a ocupat dregătoriile de mare comis, mare paharnic şi mare vornic și s-a arătat a fi un vrednic purtător al numelui Cantacuzinilor, mijlocitor al păcii şi înţelegerii în sânul familiei şi al poporului său şi mult rugător către Domnul Dumnezeu prin lăcaşurile pe care I le-a închinat, nicio încercare a vieţii neputându-l împiedica de la gândul său cel bun. Ca şi ceilalţi Cantacuzini, vel comisul Şerban a avut o viaţă plină de încercări, nefiind deloc cruţat de vremuri, dar acestea nu l-au făcut să uite de Dumnezeu. O grea încercare a fost pentru el faptul că, până la 50 de ani, nu a reuşit să aibă urmaşi, deşi îşi dorea foarte mult acest lucru, însă până la urmă, prin rugăciuni intense i s-a împlinit dorinţa de a avea un copil. La puţin timp după aceea, a primit o lovitură, pentru că i-a murit soţia, apoi şi copilul. A rămas astfel văduv, însă nu a disperat. De această împrejurare dificilă din viaţa ctitorului se leagă şi întemeierea mănăstirii.
Plinirea făgăduinţelor, semn de credinţă şi nădejde în Dumnezeu
Deşi a zidit şi a ajutat multe lăcaşuri sfinte, ctitoria de suflet a vel comisului Şerban Cantacuzino a fost Bascovele. Mănăstirea a luat fiinţă în urma unei promisiuni pe care a făcut-o Şerban împreună cu soţia sa, Maria. Ei au promis Bunului Dumnezeu că, dacă le va dărui un moştenitor, vor zidi o biserică sau o mănăstire. Dorinţa li s-a împlinit, Doamna Maria rămânând însărcinată, dar la naştere ea a murit. Rămas singur cu fetiţa sa, domnitorul a uitat de promisiunea pe care o făcuse, însă când şi-a pierdut şi fiica pe când aceasta avea abia trei ani şi-a dat seama că Bunul Dumnezeu l-a pedepsit şi l-a lipsit de cele două bucurii şi de ceea ce i-a dăruit în urma promisiunii dânsului şi a soţiei sale. Mergând odată spre Vâlcea, a ajuns pe locul viitoarei mănăstiri, care pe atunci nu era decât un pisc împădurit cu stejari, de unde şi denumirea de Bascovele, care înseamnă „pisc împădurit cu stejari”, un loc retras, nefiind sate prin împrejurimi. S-a gândit că acesta este locul potrivit unde îşi poate împlini făgăduinţa făcută faţă de Dumnezeu cu câţiva ani mai înainte, aceea de a zidi o mănăstire. În câteva luni ale anului 1695 gândul lui a fost împlinit, ridicându-se o biserică cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”. Astfel îşi arăta comisul credinţa în Dumnezeu şi nădejdea în iertarea păcatelor sale şi ale celor dragi ai săi.
A fost a doua mănăstire cu viaţă de obşte pentru călugăriţe din Eparhia Argeşului
Mănăstirea Bascovele a fost a doua mănăstire cu viaţă de obşte pentru călugăriţe din Eparhia Argeşului. A avut strânse legături cu mănăstirile de monahii din părţile Vâlcii, Dintr-un Lemn, Surpatele şi Horezu. Pe la 1770, mănăstirea avea cam 70 de vieţuitoare, jumătate dintre acestea fiind schivnice, ceea ce reprezintă un număr foarte mare pentru o zonă restrânsă ca aceasta, în care mai erau şi alte mănăstiri așa cum ar fi Cotmeana şi Tutana. Mănăstirea Bascovele are o legătură strânsă cu Mănăstirea Cotmeana, pentru că multă vreme neavând un preot slujitor veneau şi slujeau preoţii de la Cotmeana, până la începutul secolului al XIX-lea, când mănăstirea a început să aibă preotul ei permanent.
În faţa încercărilor istoriei
Trebuie să spunem că viaţa monahală de la Bascovele nu a fost perturbată de nimic până la secularizarea averilor mănăstireşti făcută de Cuza, când mănăstirea a avut de suferit, pierzând aproape toate mijloacele de trai, astfel încât pe la anul 1883, fiind şi foarte puţine vieţuitoare, ea a fost desfiinţată, iar biserica a fost transformată în biserică parohială pentru satul care se înfiripase în jurul mănăstirii. Până la aceste evenimente mai aflăm că în 1835, în urma unui cutremur, biserica s-a ruinat, fiind refăcută după opt ani cu sprijinul unui creştin binevoitor, Ştefu Nicolau, „din neam grec”, şi al soţiei sale Paraschiva, originară din oraşul Piteşti (după cum consemnează pisania din 1843). Cu acest prilej s-au mai adăugat şi două hramuri, tot în cinstea Maicii Domnului, Naşterea şi Adormirea. În anul 1932, mănăstirea se redeschide la hotărârea episcopului eparhiot al Argeşului de atunci, Nichita Duma, care a adus aici trei maici de la Văratec, pe una dintre ele, Veniamina Gheorghiu, rânduind-o stareţă. Aceste maici au început lucrările de restaurare, pentru că starea chiliilor îndeosebi, dar şi a celorlalte clădiri era jalnică. Pe la 1950 totul era refăcut și ne referim la pictură și la reconsolidarea bisericii şi chiliile, cărora li s-a mai adăugat şi alte corpuri. Ocupaţiile maicilor din această mănăstire au fost lucrul covoarelor, ţesutul, croitoria de veşminte şi haine călugăreşti. După decretul din 1959, biserica mănăstirii a revenit parohiei satului, iar în chiliile abia resfinţite şi refăcute a luat fiinţă un aşezământ de tratarea persoanelor cu dizabilităţi mentale şi fizice, dar responsabilii acestuia nu s-au îngrijit de păstrarea în bune condiţii a locului, neţinând seama că acesta era un loc sfânt, care nu trebuie nesocotit şi necinstit. În anul 1991, maicile care au fost date afară au revenit. Mănăstirea Bascovele ne întăreşte convingerea că există unele lăcaşuri care se „încăpăţânează” să reziste probei timpului şi întâmplărilor potrivnice ale istoriei. Acest lucru nu indică faptul că ar avea ele în sine o putere de rezistenţă, ci că sunt ocrotite de Dumnezeu şi de sfinţii lor patroni, pentru iubirea lor faţă de aceste lăcaşuri care le-au fost închinate şi faţă de cei care le-au întemeiat şi s-au îngrijit de ele. Mănăstirea este situată în comuna Cotmeana, sat Ursoaia, judeţul Argeş, la 33 km N-V de Piteşti şi 48 km S-E de Râmnicu Vâlcea pe DE Piteşti – Râmnicu Vâlcea.
M.I.
