Web Analytics

Managerul Muzeului Judeţean, Cornel Popescu: „Proiectul tehnic al Galeriei de Artă a fost depus pentru obţinerea ultimului aviz la Ministerul Culturii”

de | 13.02.2020 13:14 | Cultură

Clădirea Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna” din Pitești va fi restaurată în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, iar restaurarea e mai aproape ca niciodată. Luna februarie este esențială pentru obținerea ultimului aviz de la Ministerul Culturii, după cum ne-a declarat managerul Muzeului Județean Argeș, Cornel Popescu: „Proiectul tehnic a fost depus pentru obținerea ultimului aviz la Ministerul Culturii, Comisia de Componente Artistice. Trebuie să se întrunească luna aceasta comisia și acesta e ultimul aviz, restul avizelor au fost luate. După ce se întrunește această comisie, se ia ultimul aviz de la Ministerul Culturii, trebuie validat proiectul tehnic, depus la Consiliul Județean și validat la Comisia Tehnico-Economică. Practic, se termină procedura de PT, realizarea proiectului tehnic (PT este prescurtarea folosită pentru proiect tehnic și face referire la totalitatea documentelor, planurilor furnizate de către arhitecți ce sunt necesare constructorului pentru realizarea lucrărilor de construcţie, n. red.). După aceea, dacă totul e în regulă, au loc organizarea de șantier și lucrările efective de restaurare”.
Practic, luna februarie este crucială pentru demersurile restaurării Galeriei. Iată cât ar dura, estimativ, tot acest proces. „Membrii Comisiei de Componente Artistice se întâlnesc odată pe lună, probabil după data de 15. Mai durează o zi-două, după ce se întrunesc cei din comisie, până îl întocmesc și trimit avizul. Apoi, la Consiliul Județean nu cred că e vreo problemă. Comisia Tehnico-Economică se întrunește imediat după ce depun ei proiectul”, explică managerul Cornel Popescu pentru Jurnalul de Argeș.
Proiectul de restaurare a Galeriei este realizat în parteneriat de către judeţul Argeş (în calitate de lider de proiect) şi Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Reabilitarea clădirii monument istoric va contribui la îmbunătăţirea infrastructurii Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna” prin restaurarea şi conservarea acestei clădiri – monument istoric de categorie A. De asemenea, se urmărește creşterea gradului de expunere a Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna” după finalizarea lucrărilor de intervenţii, prin digitalizarea acesteia. Perioada de implementare a proiectului este de 44 de luni. Valoarea totală a contractului de finanţare este de 19.571.115,55 lei, din care 19.148.175,52 lei reprezintă valoarea totală nerambursabilă solicitată, iar 422.940,03 lei este contribuţia beneficiarului.
Proiectul va fi implementat prin intermediul unei finanţări nerambursabile acordate prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de Investiţii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii