Web Analytics

Maiorul Bogdan Olar a fost numit inspector șef ISU Argeș

de | 12.07.2017 11:40 | Actualitate

bogdan Olar 1

UPDATE
Începând cu data de miercuri,  12 iulie, în urma promovării concursului organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, domnul maior Bogdan Olar a fost  numit inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș.

Maiorul Olar Bogdan este născut în anul 1979, în localitatea Curtea de Argeș și este absolvent al Liceului militar Constantin Brîncoveanu Ploiești – promoția 1997 și al Academiei de Poliție, Facultatea de Pompieri – anul 2002. Totodată, în anul 2011, ofițerul a absolvit un program de masterat în domeniul Managementul Situațiilor de Urgență.

„Cu o carieră militară de aproape 15 ani în arma „Pompieri”, noul comandant al salvatorilor argeșeni a ocupat diverse funcții de conducere la nivelul subunităților operative, precum și în echipa managerială a inspectoratului. Ofițerul deține o vastă experiență profesională, remarcându-se atât pe timpul conducerii intervențiilor de mare amploare, cât și în acțiunile de planificare a operațiunilor și misiunilor din competența unității. Inspectorul șef al ISU Argeș  este  absolvent al Cursului de Expert al Mecanismul European de Protecție Civilă și membru al echipei naționale de căutare-salvare urbană RO – USAR, certificată INSARAG pentru participarea la misiuni internaționale, sub egida ONU, în cazul producerii unor dezastre majore”, se arată ]ntr-un comunicat transmis de ISU Argeș.

Știrea Inițială

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș are un nou inspector șef titular.

Purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, Mădălina Epure, a confirmat, pentru Jurnal de Argeș, că Maiorul Bogdan Olar, care până artăzi a fost împuternicit ca inspector șef, a trecut examenul pentru ocuparea acestui post, ca titular.

„ În primul rând, planurile noastre converg către un lucru principal în sensul de a fi în sprijinul comunității în care ne desfășurăm activitatea. Dorim reducerea timpului de răspuns pentru intervenții, atât în mediul urban, cât și în cel rural” declara, pentru Jurnal de argeș, Bogdan Olar, la începutul acestui an, după primiea atribuțiilor de inspector șef pe o pereioadă determinată.

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii