Web Analytics
scris miercuri, 08.11.2017

Mai mulţi poliţişti locali şi funcţionari ai Primăriei Piteşti s-au plâns de discriminare şi tratament inegal

01 PrimariaPitestiDoi funcționari publici ai serviciului Urbanism și Autorizații de Construire din cadrul Primăriei Pitești și nouă polițiști locali au formulat plângeri prealabile împotriva unor hotărâri ale Consiliului Local. Astfel, una dintre plângeri a fost înregistrată de către Sindicatul Național al polițiștilor și Vameșilor Pro Lex iar o alta de către un polițist local în nume personal, în ambele solicitându-se revocarea H.C.L nr.292/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Contestatarii au precizat că prin acest act administrativ, salariile de bază ale personalului Poliției Locale, cuprinse în hotărâre au fost determinate prin stabilirea unui nivel mai redus al acestora față de cele stabilite pentru celelalte funcții din cadrul aparatului de specialitate al primarului. De exemplu, pentru un polițist local debutant, cu studii superioare a fost stabilit un salariu de 1.731 de lei în timp ce pentru funcția echivalentă de inspector debutant s-a stabilit un salariu de 2.249 lei, iar un polițist local cu grad profesional superior și studii medii ia 2.249 de lei în timp ce un referent superior cu studii medii primește, pentru munca sa din biroul Primăriei, mai mult, adică 2.821 lei. Semnatarii au invocat încălcarea atât a principiilor salarizării, cât și pe cele ale nediscriminării, egalității și importanței muncii sociale, amenințând că se vor adresa instanțelor de judecată dacă aleșii nu revocă actul administrativ. Tot despre discriminare vorbesc în plângerile lor și cei doi angajați ai Serviciului Urbanism și Autorizații de Construire care reclamă o altă situație de inegalitate între funcționarii primăriei și au cerut revocarea hotărârii cu numărul 351/2017. Puși în fața acestor argumente, consilierii locali au votat totuși pentru menținerea celor două acte administrative în forma lor inițială.

Mai mulţi poliţişti locali şi funcţionari ai Primăriei Piteşti s-au plâns de discriminare şi tratament inegal

Distribuie!

0 Comentarii