Mai mulţi candidaţi la alegerile prezidenţiale vor fi prezenţi, luni, la manifestările religioase de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, printre aceştia numărându-se Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Elena Lasconi, Mircea Geoană, Ludovic Orban şi Cristian Diaconescu, susţin surse politice.
Filialele ieşene ale PSD şi PNL nu au anunţat în mod oficial programul celor doi lideri, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, dar potrivit unor surse, cei doi vor lua parte la Sfânta Liturghie, programată luni pe pietonalul din faţa Catedralei Mitropolitane din Iaşi.
Citește și: Vouchere sociale 2024: Când vor fi încărcate cardurile cu o nouă tranșă de 250 lei
Marcel Ciolacu ar urma să viziteze, în cursul zilei de luni, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, rectorul instituţiei, Dan Caşcaval, fiind candidatul PSD Iaşi pe prima poziţie la Senat.
Surse liberale afirmă că şeful PNL, Nicolae Ciucă va avea, la Iaşi, o întâlnire cu membrii de partid, dar va participa şi la un eveniment organizat de Primăria Iaşi.
Tot luni, vor mai fi prezenţi la slujba de la Catedrala Mitropolitană Elena Lasconi (USR), Mircea Geoană (independent), Ludovic Orban (Forţa Dreptei) şi Cristian Diaconescu (independent). Prezenţa liderului AUR, George Simion, la Iaşi nu este sigură, surse din filială precizând că sunt şanse ca acesta să ajungă totuşi în oraş.
Sfânta Liturghie este programată, luni dimineaţă, pe un podium amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Autorităţile se aşteaptă ca la această slujbă să asiste câteva mii de persoane.
0 Comentarii