Web Analytics

Mai multe persoane și mașini verificate în județ. S-au acordat peste 160 de sancțiuni

de | 28.03.2021 09:54 | Actualitate

Peste 300 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali au acţionat în Argeş pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Argeşul are 14 localităţi în scenariul roşu dar lumea e relaxată. Numai pentru nepurtarea măştii s-au aplicat 147 de sancţiuni. Au fost desfăşurate noi acţiuni punctuale, în sistem integrat, pe raza judeţului, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse în scopul limitării pandemiei. Au fost vizate, în special, zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele şi mijloacele de transport în comun, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Au fost verificate, în total, 2.008 persoane, din care 1.252 doar în cadrul acţiunilor punctuale. Totodată, 359 de autovehicule au fost controlate, iar dintre acestea 151 mijloace de transport în comun. „160 de societăţi, dintre care 89 de restaurante, 6 cluburi/pub-uri, 2 zone de agrement şi alte 63 de locaţii, au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru şi în privinţa respectării măsurilor de protecţie de către personal şi clienţi”, precizează IPJ Argeş. 

CITESTE SI ANUNȚ: Casa Județeană de Pensii Argeș a reluat distribuirea biletelor de tratament balnear

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 161 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 14.500 de lei, astfel: 147 de sancţiuni, în valoare de 12.500 de lei, ca urmare a nepurtării măştii de protecţie; -14 sancţiuni, în valoare totală de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea/libera circulaţie (în intervalul orar 22.00-05.00). Poliţiştii, jandarmii şi celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu se vor afla în continuare la datorie pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile legale stabilite la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea răspândirii îmbolnăvirilor provocate de virusul Sars-CoV-2. „Reamintim necesitatea respectării măsurile de protecţie sanitară: spălarea sau dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtarea corectă a măştii de protecţie, păstrarea distanţării fizice de alte persoane, evitarea locurilor aglomerate.  Totodată, solicităm tuturor cetăţenilor să se informeze din surse sigure cu privire la noile reguli ce vor intra în vigoare şi să dea dovadă de o conduită responsabilă.”, mai precizează IPJ Argeş.

CITESTE SI Când vor începe să circule autobuzele Publitrans spre Bascov, Bradu și Mărăcineni

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii