Web Analytics

Mai e disponibil un apartament în blocul T14 din Mioveni

de | 5.07.2017 08:49 | Actualitate

bloc T14

În urma organizării licitaţiei publice din data de 28 iunie a.c., a rămas disponibil un singur apartament în blocul T14 de pe strada 1 Decembrie, din Mioveni. Este vorba de apartamentul nr. 23, pentru care se vor putea depune dosare în etapa a V-a.

Apartamentul are 63,77 mp plus terasă de 71,53 mp, iar valoarea acestuia este de 269.930 lei.
Criteriile obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească solicitanţii unei locuinţe din blocul T14, pentru a putea participa la licitaţia publică organizată în vederea vânzării acestui apartament sunt:
1. Să fie tineri în vârsta de până la 40 de ani, indiferent de starea civilă (necăsătoriţi sau căsătoriţi);
2. Să nu fi deţinut fiecare în parte şi să nu deţină în proprietate o locuinţă;
3. Titularul cererii împreună cu membrii majori ai familiei, sau singur (în funcţie de starea civilă a acestuia) – să realizeze venituri confirmate prin documente justificative care să le/îi permită achitarea în rate a locuinţei: veniturile lunare ale familiei/solicitantului să fie de trei ori mai mari decât cuantumul ratei lunare (calculată raportat la preţul de pornire a licitaţiei) + dobânda (4%/an);
4. Titularul cererii împreună cu membrii majori ai familiei sau singur – să facă dovada deţinerii sumei care se solicită drept avans (minim 10% pentru apartamentele cu 2 camere);
5. Cel puţin unul dintre soţii membri ai familiei care solicită cumpărarea unei unităţi locative sau solicitantul (dacă acesta este necăsătorit) să aibă domiciliul pe raza administrativ-teritorială a oraşului Mioveni, stabilit cel mai târziu la data de 01.01.2017, sau să fie angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată al unei societăţi de pe raza UAT Mioveni – contractul de muncă să fie încheiat înainte de 01.01.2017;
6. Să nu aibă datorii la bugetul local;
7. Să prezinte trei giranţi.
În situaţia în care persoanele solicitante nu pot prezenta trei giranţi, se poate achita preţul adjudecat al apartamentului licitat prin contractarea unui credit bancar prin programul Prima Casă. În această situaţie, avansul pe care trebuie să-l deţină solicitantul este de minim 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru apartamentul respectiv, conform HCL nr. 53/2016.
Dosarele care se vor depune în vederea achiziţionării unei locuinţe din blocul T14 vor fi constituite din următoarele documente:
– copii cărţi de identitate ale membrilor familiei/solicitantului;
– copie de pe contractul de muncă (dacă este cazul) al solicitantului sau adeverinţă eliberată de angajator (cu sediul pe raza UAT Mioveni) din care să rezulte că solicitantul este angajat cu contract de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, înainte de 01.01.2017;
– certificat de căsătorie (dacă este cazul);
– documente justificative din care să rezulte obţinerea unor venituri care să le permită achitarea locuinţelor;
– dovada deţinerii avansului solicitat de Consiliul Local prin HCL nr.53/17.11.2016 (10% pentru apartamentele cu 2 camere);
– declaraţie notarială a fiecărui soţ/solicitantului – că nu deţin şi nu au deţinut în proprietate o locuinţă;
– dovada privind achitarea tuturor obligaţiilor faţă de bugetul local;
– declaraţii notariale şi adeverinţe pentru giranţi;
– dovada preaprobării de către bancă a dosarului de credit prin programul Prima Casă, pe baza veniturilor solicitanţilor (daca este cazul).
Persoanele interesate pot solicita informaţii suplimentare la Biroul Patrimoniu din Primăria Mioveni (etaj 2, camera 17).
Reamintim că blocul, situat pe strada 1 Decembrie, vis-a-vis de biserica „Adormirea Maicii Domnului” are 25 de unităţi locative, 10 locuri de parcare în demisol şi alte 15 în exterior, iar investiţia a fost realizată cu fonduri de la bugetul local.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii