Web Analytics
scris luni, 02.02.2026

Magiunul de prune Topoloveni, desemnat cel mai bun din lume

Magiunul de prune Topoloveni, produs românesc fără zahăr adăugat, a fost desemnat numărul unu în lume de către TasteAtlas, o platformă internaţională dedicată promovării gastronomiei tradiţionale şi a preparatelor autentice din întreaga lume.

Magiunul de prune Topoloveni, desemnat cel mai bun din lume

Produsul a obţinut două distincţii de aur, fiind clasat pe primul loc la categoriile Best Jams and Marmalades Types in the World şi Best Fruit Product Types in the World. De altfel, magiunul de prune a fost premiat cu locul unu în lume în ultimii patru ani consecutiv de către Taste Atlas.

Citește și: Salariile românilor, printre cele mai mici din UE

„Această recunoaştere internaţională validează nu doar calitatea produselor noastre, ci şi valoarea patrimoniului gastronomic românesc. Demonstrează că tradiţia, autenticitatea şi respectul pentru ingrediente pot concura şi câştiga la cel mai înalt nivel internaţional. Prin această performanţă, produsele Topoloveni devin ambasadori ai brandului de ţară, oferind românilor un motiv real de mândrie şi confirmând că valorile locale pot genera excelenţă recunoscută la nivel global”, a declarat Diana Stanciulov, director comercial al Sonimpex Topoloveni, citată într-un comunicat.

Magiunul este realizat după o reţetă tradiţională, fără zahăr adăugat, fără aditivi şi fără conservanţi, exclusiv din prune proaspete, prin fierbere lentă. Este primul produs alimentar din România certificat de Uniunea Europeană cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP), în 2011. De asemenea, studiul clinic de la Institutul Naţional NC Paulescu de Diabet şi Nutriţie a demonstrat că poate fi consumat de persoanele cu diabet, cu acordul medicului, se precizează în comunicat.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Secretul nedeszăpezirii în Câmpulung

Neputința autorităților câmpulungene de a asigura circulația rutieră și pietonală în condiții decente pe timp de iarnă, după căderea zăpezilor a...