Web Analytics
scris luni, 16.12.2024

Magia Crăciunului adusă de echipele Salvați Copiii în zonele afectate de inundații

Casa fraților Marius și Larisa din comuna Costache Negri, Galați, a fost distrusă de inundațiile severe: casa a fost evaluată de Direcția de Asistență Socială ca fiind 90% afectată. Marius are 10 ani și în ciuda problemelor pe care le are, acesta își păstrează optimismul și zâmbetul pe buze. Sora lui, Larisa, a fost șefă de promoție la un renumit liceu din Galați. În seara în care casa le-a fost inundată, singurele cuvinte ale mamei au fost “Scoate copiii, scoate copiii, că vine apa!”. Casa nu mai poate fi restaurată, iar acum familia a primit un teren de la rude, teren pe care încep o nouă fundație, cu speranțe către o nouă casă.

Magia Crăciunului adusă de echipele Salvați Copiii în zonele afectate de inundații

Citește și Materie nouă în școli, de la anul

Ca urmare a ploilor abundente din 13 septembrie, 28 de localități din județul Galați au fost afectate de inundații. Din datele oficiale, peste 7.000 de gospodării și aproximativ 20.000 de persoane a fost afectate. Neoficial, numerele sunt mai mari, la fel și nevoile. În continuare multe familii nu au reușit să se întoarcă în casele lor și au nevoie de sprijin.

Pe lângă transporturile umanitare constante și serviciile de sprijin social, educațional și psiho-emoțional, echipele Salvați Copiii România au organizat o petrecere-surpriză de Crăciun, pentru a aduce magia Crăciunului mai aproape de copiii care în continuare nu pot reveni la casele lor.


Echipele mobile Salvați Copiii au fost prezente pe teren începând cu dată de 16 septembrie, pentru a evalua nevoile și oferi produse de primă necesitate, în total în 20 de localități din județul Galați: Slobozia Conachi, Izvoarele, Pechea, Costache Negri, Cudalbi, Călmățui, Corni, Corod, Cuza Vodă, Grivița, Măcișeni, Mândrești, Urlești, Valea Mărului, Vârlezi, Viile, Blânzi, Cărăpcești, Cuca și Vameș și, prin intermediul echipelor din Constanța, au oferit sprijin și în Comana, județul Constanța.


Ca măsuri de intervenție imediată, echipele mobile Salvați Copiii România au distribuit produse de îngrijire personală de primă necesitate, produse de curățenie și igienizare a spațiilor, produse de îngrijire specifice nou-născuților și sugarilor, îmbrăcăminte și încălțăminte, pături și pilote și ghiozdane cu rechizite.
.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită