# Cum omoară Gardin şi camarila de la ISJ competiţia de la admitere # Un cititor ne-a trimis un mail incendiar, cu nume și date concrete despre cum operează mafia transferurilor, cu complicitatea directorilor de licee și a conducerii ISJ Argeș # Este prima dovadă că, în Argeș, te poți transfera la un liceu mai bine cotat chiar dacă ai luat notă mai mică la admitere. Săptămâna trecută am primit un mail la redacţie, de la un cititor care ne semnala o serie de nereguli referitoare la modalitatea în care se realizează transferul elevilor de la un liceu la altul, dar şi de la o specializare la alta în cadrul aceluiaşi liceu. Sesizarea domnului respectiv care a semnat Cătălin Rădulescu (foarte posibil ca numele să nu fie cel real) a fost însoţită şi de câteva exemple concrete, cu nume şi date, pe care vi le redăm în continuare.
În atenţia ministrului învăţământului, Remus Pricopie. Material de studiu pentru demiterea „generalului” Florin Gardin
Iată ce ne-a scris autorul sesizării: „Vă supun atenţiei o problemă gravă legată de modul în care este încălcată legislația din învățământ, sunt nesocotite rezultatele obținute de elevi la un examen național și trimise în derizoriu eforturile depuse de elevi, părinți și profesori în vederea admiterii la liceu. S-a întâmplat în jud. Argeș, în august – septembrie 2012, iar efectele există și persistă, mai ales în condițiile în care cei direct implicați mizează pe faptul că această afacere a trecut neobservată sau că toți cei care o cunosc, fie nu au curaj să o dea în vileag, fie s-au resemnat că nu se mai poate schimba ceva în bine.
În urma susținerii examenului de evaluare națională a elevilor de clasa a VIII-a, sesiunea 2012, a urmat repartizarea computerizată la licee în funcție de opțiuni și de media de admitere. Această etapă s-a desfășurat transparent, cu rezultate postate pe site-ul MECTS. În fiecare clasă au fost repartizați, conform planului de școlarizare, câte 28 de elevi. Apoi a început nebunia… adică un şir lung de „mutări” ale unor elevi de clasa a IX-a de la liceele la care fuseseră repartizați computerizat la alte licee din județ (mai bune), la diverse profiluri şi specializări, chiar dacă media lor de admitere nu le permisese să acceadă în respectivele clase.
Elevă de 7,21 transferată la Colegiu de 8,83
În sprijinul celor afirmate, vă prezint câteva cazuri concrete ale unor elevi de clasa a IX-a care studiază de la începutul acestui an școlar la diverse Colegii sau Licee Teoretice din județ, la diverse profiluri şi specializări, chiar dacă media lor de admitere nu le permite acest lucru:
1. RĂDOI DEEA MARIA, media de admitere: 7,21, repartizată computerizat la Colegiul Tehnic „D. Dima” Piteşti, profil tehnic, mecanică – transferată la Colegiul Național „Zinca Golescu” Piteşti, la Profil Uman, Ştiinţe sociale, unde ultima medie de admitere este 8,83;
2. CONSTANTIN FLORIN CRISTINEL, media de admitere: 6,97, repartizat computerizat la Liceul Tehnologic „Dacia” Piteşti – transferat la Liceul Teoretic “I. Cantacuzino” Piteşti, la Uman, Ştiinţe sociale, unde ultima medie de admitere este 7,99;
3. FLORESCU EDUARD MARIAN, media de admitere: 5,47, repartizat computerizat la profil tehnic, Liceul Tehnologic „Dacia” Piteşti – transferat la Liceul Teoretic „I. Zamfirescu” Mioveni, la Real, matematică – informatică, unde ultima medie de admitere este 7,60.
Sunt doar trei cazuri care pot fi ușor de verificat (în privința repartizării computerizate MECTS) și care nu pot fi ascunse de directori. Vă asigur că sunt cazuri cu zecile în fiecare dintre liceele bune din județ.
Pe lângă aceste mutări (care au aprobarea total incorectă și ilegală – pentru că nu e acoperită de metodologie), directorii, la rândul lor, au mai efectuat și ei o serie de asemenea „operațiuni”, în interiorul liceului, fără aprobarea I.Ș.J. Argeș:
1. COSTACHE IULIAN DANIEL, media de admitere: 7,65, repartizat computerizat la Liceul Teoretic „I. Cantacuzino” Piteşti, Real, Mate – info. – transferat în cadrul liceului, la Uman, Filologie unde ultima medie de admitere este 7,79; (motivația directorilor va fi că s-a realizat cu aprobarea Consiliului de Administrație, dar această aprobare nu e permisă de regulamentele școlare!)
2. COSLEACARA ANDRA IOANA, media de admitere: 9,01, repartizată computerizat la Colegiul Național „Zinca Golescu” Piteşti, Real, Matematică-informatică – transferată în cadrul liceului, la Uman, științe sociale, unde ultima medie de admitere este 8,83 (media îi permitea mutarea, dar numai după primul semestru, conform regulamentului).
Cazurile pe care le-am prezentat fac referire la ceea ce s-a întâmplat la începutul anului școlar, când practic au fost călcate în picioare rezultatele admiterii!!!
Referitor la mutările realizate între semestre – acesta este alt subiect! Interesați-vă, de exemplu, la Liceul Teoretic „Ion Barbu” sau la Colegiul Național „Al. Odobescu”, ca să înțelegeți mai bine câte transferuri s-au realizat între semestre și în ce condiții, dacă efectivele unor clase au ajuns la 33 – 34 elevi, ceea ce nu permite niciun regulament școlar în vigoare!
Sper ca aceste probleme să fie făcute publice și îmi doresc ca ele să își găsească soluționarea legală. Consider că dvs. sunteți în măsură să-i avertizați în primul rând pe părinții elevilor despre cât de respectate sunt rezultatele admiterii la licee. Practic nu contează ce medie obții la admitere, ci cum reușești să te descurci, fie cu șefii de la IȘJ, fie cu directorii de licee, în egală măsură vinovați de nesocotirea eforturilor elevilor care își imaginează că este importantă media de admitere ca să studieze acolo unde merită!”
Unii directori au atacat frontal subiectul transferurilor, alţii s-au făcut că plouă…
Pornind de la aspectele sesizate, am formulat o cerere în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, pe care am depus-o la Secretariatul fiecărui liceu nominalizat, dar şi la alte licee nenominalizate de autorul petiţiei. Cert este că doar directorii de la Colegiului Naţional „Zinca Golescu”, Colegiul Tehnic „Dimitrie Dima”, Liceul Tehnologic „Astra” şi Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” s-au arătat dispuşi să dezbată subiectul sensibil al transferării elevilor din liceele pe care le conduc la alte licee, dar şi viceversa. Maria Ionică, directoarea Liceului „Astra” şi Ligia Surugiu, directoarea Liceului „Mihai Viteazul”, ne-au trimis şi o adresă oficială în care ne comunicau numărul de elevi transferaţi la nivelul unităţilor de învăţământ pe care le conduc, cu menţiunea că numele elevilor respectivi nu pot fi dezvăluite decât cu acordul părinţilor, fiind vorba de minori. De la Colegiul Naţional „Alexandru Odobescu” şi de la Liceul Teoretic „Ion Barbu” nu am primit până la închiderea redacţiei niciun răspuns oficial, deşi solicitările noastre – care au primit şi număr de înregistrare de la Secretariatul unităţilor şcolare respective – au fost depuse încă din 18 ianuarie a.c. Deci de aproape două săptămâni.
La „Zinca”, efectivele claselor a IX-a depăşesc numărul de 28 de elevi
Pentru început, am abordat-o pe Maria Broştescu, directoarea Colegiul Naţional „Zinca Golescu”. Colegiu aflat în capul listei negre a liceelor unde s-au făcut diferite manevre de mutare a elevilor încă din vara anului 2012, listă întocmită de petiţionarul nostru. Aşa că ne-am interesat direct de transferul elevelor Rădoi Deea Maria, repartizată computerizat la Colegiul Tehnic „Dimitrie Dima”, cu media de admitere 7,21 şi transferată la Colegiul Național „Zinca Golescu”, la profilul Uman, specializarea Ştiinţe Sociale, unde ultima medie de admitere este 8,83 şi Coşleacără Andra Ioana, repartizată computerizat la „Zinca Golescu” la profilul Real, Matematică-Informatică, cu media de admitere 9,01 şi transferată în cadrul liceului, la Uman, științe Sociale, unde ultima medie de admitere este 8,83. Conform regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor şcolare, acest din urmă transfer era îndreptăţit din punctul de vedere al mediei, dar ar fi fost posibil numai după încheierea primului semestru, în vacanţa intersemestrială, în limita locurilor disponibile. Directoarea Colegiului „Zinca Golescu” ne-a informat că aceste două transferuri nu s-au realizat la nivelul unităţii şcolare pe care o conduce, ci la nivelul Comisiei Judeţene de Admitere. „Nu la nivelul şcolii s-au realizat aceste două transferuri. Toţi elevii de clasa a IX-a au fost repartizaţi de Comisia Judeţeană de Admitere. În cadrul unei instituţii de învăţământ liceal, elevii se pot transfera doar după primul semestru. La nivelul IŞJ Argeş, în orice moment. Toate transferurile realizate la nivelul şcolii noastre au fost făcute cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi ţinând cont de interesul elevilor”, ne-a asigurat directoarea de la „Zinca”. Cu alte cuvinte, s-a obţinut avizul Consiliului de Administraţie al unităţii şcolare pentru fiecare transfer în parte, iar media fiecărui elev transferat a fost cel puţin egală cu cea a ultimului elev admis în vară. Totuşi, efectivul claselor de la Colegiul „Zinca Golescu” a ajuns chiar şi la 34 de elevi. Directoarea Maria Broştescu ne-a oferit însă o explicaţie pentru acest fenomen: „Avem 34 de elevi la o clasă de uman, fiindcă aceste clase de uman sunt mai puţine. Clasele de uman sunt în colegiul nostru în proporţie de 1/3, în timp ce 2/3 reprezintă clasele de real”. Directoarea de la „Zinca” mai susţine că a primit şi aprobarea ISJ Argeş pentru efectivele depăşite ale claselor. De asemenea, la Colegiul „Zinca Golescu” au existat trei solicitări de transferuri ale elevilor din afara liceului, care nu au fost soluţionate favorabil, fiindcă politica liceului este aceea de a le rezolva întâi propriilor elevi doleanţele privind urmarea cursurilor la o altă specializare în cadrul liceului, în funcţie de preferinţele fiecăruia. Aşa se face că la „Zinca” se poartă doar transferurile între specializările liceului. Cu toate acestea, majoritatea claselor a IX-a au efective care depăşesc numărul de 28 de elevi, deşi directoarea susţine că nu s-a transferat din afară decât un singur elev de la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu”, care a îndeplinit toate condiţiile necesare transferului.
Transferuri între specializări şi efective, depăşite şi la „Brătianu”
Şi la Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” sunt la modă transferurile între clase. Directoarea Elena Vlad ne-a informat că elevii se transferă la alte licee doar pentru apropiere de domiciliu, dar că sunt foarte puţine cazurile de acest gen. „În cazul primirii elevilor de la alte licee, solicitările sunt acceptate sau nu în funcţie de regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţilor şcolare. Elevii trebuie să aibă sub 10 absenţe în timpul anului şcolar, media 10 la purtare şi să se încadreze în numărul de locuri disponibile. Şi mai este necesar ca ambele instituţii, şi cea de unde pleacă elevul, dar şi cea unde merge, să aprobe transferul. De la Colegiul „Brătianu” un elev s-a retras fiindcă pleacă împreună cu părinţii în Anglia, iar altul, de clasa a IX-a s-a transferat la Colegiul „Dinicu Golescu”. În rest, avem doar mutări între clase. Am avut şi o solicitare de transfer de la Câmpulung la Piteşti, dar aceasta nu s-a acceptat”, ne-a mai spus directoarea Elena Vlad. Totuşi, conform spuselor directoarei Elena Vlad, la Colegiul „I.C. Brătianu” există şi clase unde efectivul de 28 de elevi este depăşit şi nu putem să nu ne punem semne de întrebare privind respectarea regulamentului de funcţionare al unităţilor şcolare şi încadrarea elevilor transferaţi în numărul de locuri disponibile.
Iustina HARCO-BURCEA
***
DREPT LA REPLICĂ
O parte din materialul publicat de dvs. „Transferuri ilegale de elevi, de la un liceu la altul, cu girul generalului Florin Gardin”, referitor la transferurile de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Dima” a fost bazat pe informaţii eronate date de persoane rău-voitoare. Aţi scris că s-au transferat toţi cei 5 elevi de la clasa mea, IX G, în vacanţa de iarnă. Nu este adevărat. Doi elevi au plecat încă din vară, până să înceapă şcoala. La ora aceea, eu nu eram fixată ca dirigintă la clasă. Elevii nu ştiau că o vor avea dirigintă pe prof. Lăutaru Sabina. Deci nu au plecat din vina mea, ci din alte motive. Şi am 23 de elevi în clasă, înscrişi în catalog, nu 19, cum aţi scris. Au venit la clasa mea şi elevi de la alte profiluri din şcoală, fiindcă vor să colaboreze cu mine. Eu nu mă simt vinovată. Mă simt nedreptăţită. Nu sunt o profesoară dură. Sunt corectă şi respect regulamentul. Nu am atmosfera încordată în clasă. Chiar vă invit să veniţi la clase să verificaţi! Media la purtare a elevilor mei a fost 10 şi am acordat o singură medie de 9 pentru absenţe. Sunt de foarte mult timp profesoară în acest liceu. N-am făcut absolut nimic care să aducă prejudicii şcolii şi acum mi se pare foarte nedrept să mi se arunce în obraz că eu aş fi vinovată de acea atmosferă. E adevărat că unii dintre elevi sunt indisciplinaţi şi le mai fac uneori observaţii. Dar nu de-asta îi trimit părinţii la şcoală, pentru a fi educaţi?!
Prof. Lăutaru Sabina
0 Comentarii