Web Analytics
scris joi, 30.08.2012

„Mă aşteptam să am un contracandidat serios, ca ministrul Daniel Constantin”

# Avocatul Narcis Godeanu, candidatul PDL la Parlament, pe colegiul Topoloveni.

„Mă aşteptam să am un contracandidat serios, ca ministrul Daniel Constantin”

# Cum vi se pare faptul că e foarte probabil să îl aveți contracandidat pe colegiul Topoloveni pe Daniel Constantin, ministrul agriculturii și președintele PC?
– Mă așteptam să am un contracandidat serios, însă pe mine mă interesează mai mult ceea ce am eu de făcut. Trebuie să-mi văd de treaba pe care am început-o de circa doi ani de zile și, în cele din urmă, vom vedea și rezultatele.
# Ca să fiu mai tranșant, vă temeți de Daniel Constantin?
– Nu cred că așa se pune problema. Este o competiție și, la data finalizării alegerilor, vom vedea cine este câștigător. Totuși, cred că cei câștigați ar trebui să fie cetățenii din colegiu, nu eu sau domnul ministru Daniel Constantin.
# Vă veți schimba strategia de campanie, având în vedere ce contracandidat ați putea avea, adică un ministru? Se știe că un ministru, și încă unul al agriculturii în funcție, are mult mai multe resurse financiare, dar și posibilități de a se face vizibil.
– Eu am o strategie bine stabilită pe nevoile și cerințele cetățenilor, împărțită pe zona de nord și pe cea de sud a colegiului Topoloveni. Am o serie de proiecte pe care le-am supus atenției în fiecare localitate, fiecărui primar și fiecărui președinte de organizație locală. Prin urmare, trebuie   să-mi fac treaba în continuare cu aceeași seriozitate cu care am început-o.
# Apropo de primari, la Călinești, cea mai mare comună din colegiu, ați  pierdut primarul, pe Nicolae Gavrilescu. Acum edilul este de la USL și vă va fi foarte greu…
– Sigur că era altceva dacă la Călinești era un primar din partea noastră, dar strategia mea nu este făcută în funcție de primari, ci pe nevoile localității respective. Am constatat că, din păcate, oamenii nu știu nici măcar ce rol are un parlamentar și ce poate el să facă pentru dumnealor. De aici rezultă și că cei care au ocupat această demnitate până acum nu au fost aproape de cetățeni și nici nu i-au informat cu ce pot să vină punctual în sprijinul dumnealor.
# Ca și nucleu de votanți, pe ce localități din colegiul Topoloveni vă bazați în mod special?
– Să știți că în politica din ziua de azi oamenii au început să voteze mai mult omul. Este adevărat că, la alegerile locale, noi ca și partid și alianță, în formula în care am candidat, am primit un vot politic negativ, dar oamenii sunt sensibili și de aceea și foarte atenți pe cine votează și pe cine aleg să-i reprezinte în Parlamentul de la București. Eu mă bazez pe cetățenii cu care am intrat în contact zi de zi, atât din mediul rural, cât și din mediul urban. Eu îmi fac treaba fiindcă oamenii sunt mai puțin interesați de la ce partid vin candidații, vor să vadă exact cu ce ofertă vin aceștia către dânșii.
# Legat de finanțarea campaniei electorale, aveți și alți sponsori în afară de dvs?
– Sunt în discuții cu mai multe persoane care vor să mă sprijine, dar deocamdată nu am clarificat această problemă, care, desigur, este foarte importantă, nu o ignor.
Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită