Web Analytics
scris luni, 29.04.2024

Lunea Mare, tradiții și obiceiuri

În Lunea Mare din Săptămâna Patimilor sunt respectate mai multe tradiții și obiceiuri care au fost transmise din strămoși

Lunea Mare, tradiții și obiceiuri

Citește și: S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49. Biletul norocos a costat doar 10 lei

.

În primul rând, în toate zilele din Săptămâna Mare se spune că nu este bine să se consume „urzici sau mâncăruri gătite cu oţet, pentru că Mântuitorul a fost bătut cu urzici şi i s-au umezit buzele cu oţet, în loc de apă”, se menționează în Dicționarul de simboluri și credințe tradiționale românești, de Romulus Antonescu.

În multe zone din țară, în Lunea Mare, femeile încep curățenia de Paște. Acestea scot toul afară din casă, spală și aerisesc bine, astfel încât să iasă toate relele de peste iarnă. Potrivit tradiției, Marțea Mare este ultima zi în care se mai poate face curățenie în case. Cu toate acestea, potrivit unor superstiții, în această săptămână nu trebuie să se văruiască în case, pentru că este rău pentru tot felul de boli.

Începând cu ziua de luni, unii credincioși încep un post mai aspru, alegând să nu mănânce nimic de la răsărit până la apus.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...