Web Analytics
scris luni, 13.07.2020

Lunca Corbului: A intrat cu mașina într-un cap de pod și a ajuns la spital

 

Lunca Corbului: A intrat cu mașina într-un cap de pod și a ajuns la spital

În această dimineață, pompierii au intervenit în localitatea Lunca Corbului cu o autospecială de intervenție și cu o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, pentru a asigura măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru a acorda îngrijiri medicale în urma unui accident rutier în care un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod.

Paramedicii SMURD au asistat medical un bărbat în vârstă de 26 de ani, care prezenta un traumatism cranio-cerebral, un traumatism cranio-facial și dureri la nivelul membrelor inferioare și toracelui, acesta fiind transportat la spital.

În week-end-ul ce tocmai s-a încheiat, patru inspectori ai inspecției de prevenire din cadrul ISU Argeș au efectuat verificări ce au privit respectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în zona unor piețe și Târgul Săptămânal din municipiul Pitești.

Pe parcursul celor două zile, aceștia au verificat 74 de societăți comerciale, 4 instituții publice și 1485 de persoane fizice. Dintre acestea, 79 de persoane nu respectau măsurile de protecție individuală, drept pentru care au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6500 lei și 63 de avertismente.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...