### Lucrările au costat 5 milioane de euro
Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a finalizat proiectul „Restaurare, consolidare şi punere în valoare a Ansamblului Palatului Episcopal de la Curtea de Argeş, este anunțul făcut de arhimandritul Caliopie Ichim: „Lucrările sunt gata, urmează procesele verbale de recepţie”.
Ansamblul arhitectural al Mănăstirii Curtea de Argeș a intrat în renovare de câțiva ani, lucrările făcând parte dintr-un amplu proiect cu fonduri europene în valoare de aproximativ 5 milioane de euro.
Peste 90% dintre lucrări au fost deja realizate. Conform arhimandritului Caliopie Ichim, starețul celui mai cunoscut lăcaș de cult din județul Argeș, construcția a fost refăcută și consolidată conform avizelor, sub stricta supraveghere a specialiștilor.
### Turiștii vor putea vizita tot domeniul Arhiepiscopal
Gardul dintre mănăstirea Curtea de Argeș și Necropola Regală va fi desființat, parcul va avea o altă dimensiune și înfățișare,iar în zona în care acum sunt treptele se va construi centrul de informare turistică. Magazinul cu mătănii de la intrarea în parc va fi desființat, astfel că ansamblul va fi unul cu adevărat modern și la standarde europene. De asemenea, întregul domeniu va fi pus la dispoziția publicului, astfel că vizitatorii vor avea acces la parcul din spatele Palatului Arhiepiscopal, precum și la bisericuța de lemn adusă de IPS de la Drăganu.
### Se redeschide hotelul-restaurant Casa Pelerinul
Tot în cadrul acestui proiect în care s-a pus accent pe lucrări de refacere și renovare ale mănăstirii, ale parcului și ale Palatului Arhiepiscopal, se va redeschide publicului și Casa Pelerinul, hotelul-restaurant închis în anul 2010 în urma unor controale ANAF.
(Antoniu Neguț)
0 Comentarii