# Confesiunile de dincolo de gratii ale unui fost dealer şi dependent de droguri. Pentru unii chiriași ai penitenciarului, pârnaia este doar un loc unde să se perfecționeze în ale răului, dacă e să mergem pe ideea, deja arhicunoscută, că „cine bea o dată apă de la mititica, mai bea și altădată”. Pentru alții, este o răscruce a destinului, este momentul când viața îi scutură zdravăn, pentru a-i trezi la realitate și a-i opri din căderea pe panta abruptă a pierzaniei. Am întâlnit oameni care mi-au spus: „Dacă nu aș fi ajuns în penitenciar, probabil că acum aș fi fost mort.” Unul dintre aceștia din urmă este chiar eroul reportajului meu, Lucian Năstase, căruia cunoscuţii îi spun „Marius”, cunoscut în București ca Banițaru, închis la Penitenciarul Colibași pentru trafic și consum de droguri de mare risc, pentru care a primit o condamnare de şase ani închisoare. O poveste de viață absolut impresionantă și tulburătoare.
„Am tras vreo șapte luni heroină. Mă lua cu frisoane, îmi curgeau ochii, mă dureau oasele, aveam nervi, mă certam cu soția”
Are 33 de ani, un băiețel de 11 ani și o soție care îl iubește și îl așteaptă să se elibereze. „E păcat să-mi crească copilul fără mine”, spune Marius acum, după ce detenția pare să-l fi vindecat de dependenţa de droguri. „Aveam vreo 20 de ani, munceam pe șantier, la o firmă de construcții. Eram un băiat cuminte, aveam grijă de frații mei, de mama, nu fumam. Tata era plecat în Israel, nu mai avea treabă cu noi și eram obligat să muncesc, ca să-mi întrețin ceilalți trei frați, doi băieți și o fată, mai mici. Eu fiind cel mai mare, trebuia să muncesc ca să-i întrețin”, începe „spovedania” lui. Asta era situația sa în 2000, anul când și-a găsit și aleasa, cu care, trei ani mai târziu, a conceput un băiețel. „Exact după ce s-a născut copilul au început să vină greutățile, în 2003. La un moment dat nu ne-am mai ajuns cu banii. Salariul era mic, am început să fur, să merg cu prietenii la furat, să tâlhărim, să facem orice ca să facem bani. Mergeam la depozite unde știam de ponturi: blugi, geci de piele… și spărgeam depozite, magazine, tot ce prindeam furam”, continuă interlocutorul meu. Dar ca să mergi la furat îți trebuie niscaiva curaj, pentru că riscul de fi prins nu e deloc de neglijat. Așa le-a venit ideea celor din grupul său că, pentru a-și face curaj, le-ar prinde bine ceva ajutor. „Ca să avem curaj, hai să tragem ceva!”, ar fi venit unul dintre ei cu ideea. Sau posibil ca ăsta să fi fost doar pretextul pentru a da startul la consumul de droguri. Reticent la început, tânărul spune că a mers totuși pe mâna amicului său și a „tras” heroină în țigară. „Mi-a plăcut starea aia pe care mi-o dădeau (țigările cu heroină, n.r.), am tras și-a doua zi, mi-a fost rău puțin. Rău mi-a fost pentru că are un miros neplăcut și îmi venea să vomit. La un moment dat nu mai vomitam pentru că începuse să îmi placă. Am tras vreo șapte luni de zile”, ne explică Lucian Năstase. Cum era de așteptat, problemele de sănătate și cele familiale, ca urmare a consumului de heroină, nu au întârziat să apară. „Stăteam în casă, mă lua cu frisoane, îmi curgeau ochii, mă dureau oasele, aveam nervi, mă certam cu soția”, continuă povestea. Promisiunile că se cumințește și că renunță la droguri au urmat și ele, fără însă a fi puse în fapt. „Tot timpul încercam să mă las dar nu reușeam, pentru că veneau prietenii, îmi făceau semn că «haide!», iar eu plecam cu ei. Ajunseseră mai presus drogurile decât familia mea”, mai spune bucureșteanul. Pentru a-și cumpăra droguri spune că a ajuns să fure din casă, să vândă. Tot la sugestia anturajului, au trecut la injectarea heroinei intravenos. Exasperată, soția, care îl tot amenințase că, dacă nu încetează să se mai drogheze, va lua copilul și îl va părăsi, și-a pus amenințarea în practică. „La doi ani jumate, a luat copilul. Eu mă uitam în spate și plângeam. Dar după ce a plecat, am luat tot viața drogurilor. Nu ieșeam din anturajul ăsta. Credeți-mă că, la un moment dat, simțeam nevoia să mă sigilez în casă, să stau singur, să nu mai văd pe nimenea. Îmi doream din tot sufletul să scap, aveam voința, dar tot timpul veneau prietenii pe la mine”, continuă relatarea.
40.000 de euro a fost cel mai tare câştig din vânzarea de droguri
Încercările repetate de scăpare din capcanele morții albe au eșuat. „Stăteam 2-3 zile cuminte. Îmi mai trebuia o zi ca să nu îmi mai fie rău și să fiu un om normal, dar mă căuta anturajul și-mi dădea tot tratamentul peste cap. Gata, m-am dus la «Obreja», la spitalul 9, m-am internat, am stat cuminte, am venit acasă… chiar îmi voiam înapoi familia.” Numai că odată căzută în plasă, viciul nu-și mai lasă victima să-i scape. Pe Lucian Năstase dependența de heroină îl ținea captiv. O nouă oportunitate i-a oferit un cunoscut de-al său din Voluntari: «Băi, Banițare, vrei, mă, să faci un ban, că ești băiat deștept? Îi cunoști pe toți pe la tine acolo, pe sectorul 2. Hai, măi, să-ți dau marfă să vinzi!» Și zic: «Bine, măi, și ce vrei pe ea?» «Lasă, măi, frate, că-mi dai banii la vânzare. Uite, îți dau de început 10 grame, asta înseamnă 15 milioane pentru tine.» Am luat alea 10 grame, le-am porționat, le făceam biluțe. Și așa începusem să vând. Când am început să vând (droguri, n.r.), tot ce vândusem din casă am cumpărat înapoi. Deci material am ajuns din nou bine, dar cu sănătatea ajunsesem din nou la pământ. Dădeam în tot cartierul. Eu nu mă bucuram atât de mult de banii ăia, ci de faptul că acum aveam zilnic drog, nu mai trebuia să alerg zilnic, să mai păcălesc. Stăteam acasă și veneau banii.” În felul acesta, nu numai că nu a mai fost nevoit să fure ca să-şi asigure doza zilnică de heroină, ci şi acasă, tot ceea ce mai înainte vânduse, acum a cumpărat şi a refăcut. L-am întrebat cam la ce sumă s-a ridicat cel mai bun câştig din vânzarea drogurilor, iar răspunsul este uluitor: 40.000 de euro. „Dar în tot timpul ăsta cât ai vândut, te-ai gândit vreo clipă ce riști?”, am continuat. „Da, m-am gândit eu «băi, ăștia dacă mă prind…» Dar nu mă mai gândeam la mine, pentru că-mi era rău”, vine răspunsul. Îmi mai spune că şi soţia i s-a întors acasă, după ce el a promis, din nou, că se „cuminţeşte”, adică se lasă de droguri. Numai că DIICOT-ul luase deja urma grupului infracţional din care făcea parte Baniţaru, grup al cărui cap era Florin Răducanu, zis Pinochio, care se ocupa cu traficul de droguri de mare risc. Lucian Năstase, eroul reportajului nostru, relatează că, într-o dimineaţă, pe la orele 6, în anul 2006, procurorii de la Crimă Organizată au descins, împreună cu peste 30 de mascaţi, peste el, pentru percheziţie domiciliară. „Ești arestat pentru trafic de droguri de mare risc și consum de droguri!”, i-a fost dat să audă, în timp ce era imobilizat, cu mâinile la ceafă. Acţiunea DIICOT venea la doar câteva ore după ce, în seara precedentă, Baniţaru îşi luase marfa de la furnizorul său Răducanu, capul reţelei. Deşi au scotocit toată casa în căutarea drogurilor, Baniţaru spune că poliţiştii au găsit doar nişte seringi, 10 tablete de Sintalgon, vreo 20 de milioane de lei vechi, dar nici urmă de droguri, nici măcar la căutarea cu câinele specializat. Şi totuşi, Baniţaru spune acum că îl îngrijora gândul că poliţiştii ar putea găsi locurile pe unde le ascunsese. „Vezi că eşti împachetat. Noi avem probe pentru tine. Dă-mi marfa şi scapi cu jumate”, i-a spus procurorul. A picat însă, spre surpriza sa, pe interceptările telefonice. „S-au făcut mii de interceptări, un an şi ceva – doi ani de zile”, confirmă el. „Câţi eraţi băgaţi în acel dosar?”, caut să aflu. „16 inşi au fost. Şi mai suntem arestaţi vreo 7 inşi. Restul s-au eliberat, alţii au murit (din cauza consumului de droguri, n.r.)”, răspunde.
„Din cauza drogurilor, de la 98 kg am ajuns la 57”
Baniţaru continuă relatarea şi-mi spune că atunci, la acea percheziţie, anchetatorii nu i-au găsit nimic şi l-au lăsat liber. Însă tot el adaugă că ţinta procurorilor era capul reţelei, Florin Răducanu, zis Pinochio, cercetat pentru trafic internaţional de droguri, care lua de la un turc, numit Hagi. Readus în faţa procurorului DIICOT şi confruntat cu înregistrarea convorbirilor telefonice dintre el şi furnizorul său, lui Lucian Năstase (Baniţaru) nu i-a mai rămas decât să recunoască totul. Motiv pentru care spune că procuroarea de caz i-a oferit o alternativă de a nu face închisoare: „«Fii atent! Dacă tu mergi pe art.16, nu o să faci nicio zi de puşcărie. Crede-mă, ai cuvântul meu de onoare, că sunt procuror. Nu faci nicio zi. Pe oricine vrei tu, bagă-mi în puşcărie.» Am zis: «Da, doamna procuror, dar acordaţi-mi o şansă, pentru că au aflat băieţii că m-aţi luat şi n-o să mai fie cum a fost.» Zice: «Trei luni îţi ajung?» «Da, e perfect.»” Numai că, odată scăpat, Lucian Năstase a continuat să se drogheze. Spune că a vândut pentru a-şi cumpăra heroină absolut totul din casă, încât nu mai exista nici măcar o piesă de mobilier acolo. Din nou a fost părăsit de soţie şi copil, în aceste condiţii. „De la 98 de kg am ajuns la 57”, în urma consumului de heroină, adaugă el. Când nu a mai avut ce vinde, a reînceput să fure. În felul acesta, evident că după trei luni, când îi expira termenul dat de procuroarea de caz, nu a avut cum să se ţină de cuvânt, aşa că aceasta l-a trimis în judecată prin rechizitoriu. Povesteşte mai departe că, în timp ce fura la comandă oglinzi auto, cu ajutorul unei cartele telefonice, în parcare la Hotel „Hilton” în Capitală, a aflat de la nişte puşti despre etnobotanice şi cu acea ocazie a şi testat un Special Gold şi, pentru că i-a plăcut, a înlocuit heroina cu acesta. După ce Special Gold, comercializat pe piaţa spice shop-urilor ca sare de baie cu aromă de fructe de mare, a fost retras, pentru că erau tot mai mulţi consumatori care mureau de la el, a început să folosească Pure Magic, un alt etnobotanic ce avea în compoziţie amfetamină şi care provoca reacţii halucinogene foarte puternice. A simţit-o pe propria piele, când a început să vadă peste tot numai poliţişti care îl urmăreau ca să-l închidă. Mai ales că asta s-a petrecut cam în perioada când a primit sentinţa de condamnare la şase ani de puşcărie. Baniţaru descrie cu lux de amănunte cum după fiecare stâlp, după fiecare colţ de stradă sau în fiecare boschet i se părea că îl pândesc poliţişti. Şi-a terorizat mama şi soţia cu obsesiile sale, cu temerile provocate de halucinaţii, iar el ajunsese să se izoleze în casă. Dar într-o zi, chiar i-a bătut poliţia la uşă, pentru a-l chema la executarea mandatului de detenţie. Iar aceasta n-a mai fost o halucinaţie, ci o realitate dură.
„Înainte să mă predau, mi-am luat soţia în braţe, mi-am sărutat copilul şi am început să plâng”
Amintirea acelei zile îi trezeşte emoţii dureroase lui Lucian. În ultima sa zi de libertate spune că şi-a închiriat apartamentul, iar cu banii de pe chirie, cu care ar fi trebuit să îşi cumpere pachet pentru penitenciar, şi-a luat droguri. Sub efectul lor, cheile vecinilor care deschideau uşa de acces în scara blocului îi părea a fi zgomot de cătuşe, auzea voci ce păreau a fi de la SMURD şi care vorbeau despre el. Un coşmar pe care se complăcea să-l trăiască zi de zi, cu o plăcere autodistructivă. Înainte să se predea, şi-a luat soţia în braţe şi şi-a sărutat copilul. L-au podidit lacrimile. „Nu mai vedeam poliţie, nu mai aveam panică, nu mai aveam nimic. Plângeam, o luam în braţe, ea plângea, eu o luam în braţe. Plângea şi copilul. Am zis «N-are nimica, o sa vin.»” Au trecut patru ani de atunci. Acum mai are patru luni până la momentul eliberării. Soţia i-a rămas alături, întreaga familie i-a rămas alături. Şi asta pentru că a reuşit să învingă, în cele din urmă, în lupta cu propriu-i viciu, cunoscut ca „moartea albă”. Chiar dacă penitenciarul l-a ajutat să se salveze din dependenţă, el ştie că „din penitenciar n-ai ce să culegi bun. Aici le laşi pe toate când te eliberezi. Îţi vezi de familia ta şi munceşti ca să nu mai ajungi aici. Sper ca, pentru viitor, să-mi fie învăţătură de minte, să-mi văd de familia mea, am un copil de crescut. Drogurile mi-au făcut rău, m-au adus în puşcărie. Nu vreau să mai ajung un boschetar. Pentru mine, asta a fost cea mai bună lecţie din viaţa mea. Poate dacă nu ajungeam aici, eram mort.”
Material realizat de Adriana Gândilă
