# Interviu în exclusivitate. Contrar zvonurilor că Renault ar putea pleca din România, „părintele” Loganului are altă părere.

Unul dintre cei mai mari strategi ai planetei, Louis Schweitzer este fără îndoială omul căruia Dacia și implicit industria auto românească îi datorează enorm. Louis Schweitzer a fost practic „părintele” Logan, mașina produsă la Mioveni care a cucerit peste 40 de țări și care în prezent este cel mai bine vândut și cunoscut produs românesc la export. Tot el a fost managerul care a luat decizia strategică de a extinde Renault în afara pieţelor vest-europene la mijlocul anilor ’90. Louis Schweitzer, acum în vârstă de 72 de ani, este omul care în 1998 l-a sunat pe Constantin Stroe pentru a opri privatizarea uzinei de la Mioveni, la scurt timp după ce Automobile Dacia semnase cu Hyundai pentru vânzarea acesteia, şi, totodată, cel care a readus Renault în România. Rezultatul? Dacia este acum cel mai valoros activ al grupului Renault și cea mai mare companie din România.
Fost președinte-director general la Renault (între 1992 și 2005) și apoi președinte al Consiliului de Administrație la colosul auto francez (2005-2009), Louis Schweitzer deține din aprilie 2014 o altă funcție de prim rang, fiind Comisar general pentru investiții în Guvernul Franței.
O personalitate cu o evoluție profesională strălucită la nivel internațional, Louis Schweitzer provine la rândul său dintr-o familie de cinci stele. Este nepotul lui Albert Schweitzer – laureat al Premiului Nobel pentru Pace, fiul lui Pierre-Paul Schweitzer – fost director al FMI timp de zece ani și verișor al lui Jean-Paul Sartre – unul dintre marii filosofi ai lumii.
Prin intermediul unei agenții guvernamentale – Expertise France – Louis Schweitzer va susține aplicarea unui program de sprijin pentru modernizarea administrației românești.
Louis Schweitzer ne-a acordat un amplu interviu în exclusivitate prin telefon de la Paris, interviu în care vorbește despre trecutul, prezentul și viitorul Dacia, dar și despre noul proiect legat de România. Este practic cea mai mare personalitate străină intervievată vreodată în presa din Argeș și totodată primul interviu acordat unei publicații din România în ultimii șapte ani.
„La Dacia sunt oameni de foarte bună calitate, dar câteodată sunt probleme de organizare”
# Prin intermediul unei agenții guvernamentale franceze – Expertise France – veți susține aplicarea unui program de sprijin pentru modernizarea administrației românești. Care sunt speranțele dumneavoastră legate de acest program?
– În primul rând, aș vrea să spun că acest program nu a fost încă decis de către administrația și Guvernul din România. Este un program în legătură cu Europa și deci ceva ce încă nu s-a decis. M-am întâlnit cu președintele României și cu ministrul de Externe pe acest subiect și deocamdată nu s-a luat o decizie. Cunosc un pic administrația în general în Franța, am practicat-o. În România, experiența mea legată de Dacia este aceea că acolo sunt oameni de foarte bună calitate, dar câteodată sunt probleme de organizare. Misiunea mea este de a îmi pune experiența în serviciul Guvernului și administrației române.
# Când ați venit la Dacia, ați găsit oameni care se pricepeau foarte bine să facă mașini, acum veți întâlni oameni din administrația și politica de la noi care se pricep mai degrabă la a demola decât la a construi. Nu este o misiune imposibilă?
– Nu. Referitor la afirmația dumneavoastră conform căreia „oamenii din administrația și politica românească se pricep mai degrabă la a demola decât a construi”, reamintesc că eu am negociat cu acești oameni acordul asupra cumpărării Dacia și este un acord bun. Deci, experiența mea cu politica și administrația din România este fericită și pozitivă. Fără sprijinul lor, nu am fi putut face Dacia. Când am preluat uzina Dacia, aceasta era o uzină unde angajații erau competenți, dar mașinile nu erau bine făcute. Deci, e același subiect. Adică oameni care aveau capacitatea de a face ceva bine, dar care nu erau prea bine organizați pentru a face acel lucru bine. Când ai oameni de bună calitate la început, totul este să îi faci să lucreze bine împreună. Și nu este deloc o misiune imposibilă. Misiunea imposibilă este atunci când oamenii nu sunt de bună calitate.
# Într-un interviu acordat ziarului nostru, domnul Constantin Stroe a spus că sunteți unul dintre cei mai mari strategi ai planetei noastre. Cum apreciați cuvintele sale?
– În primul rând cuvintele sale îmi fac mare plăcere. Pentru că domnul Stroe chiar este un om pe care îl cunosc de mult timp. L-am întâlnit de la începutul negocierilor pentru Dacia. Și domnul Stroe avea o viziune foarte lucidă asupra problemelor Dacia. Vedea în același timp ce trebuie făcut și știa că fără sprijinul Renault nu putea asigura viitorul Dacia. Așadar a avut o viziune lucidă asupra a ceea ce era necesar pentru a progresa. Și apoi, în toată colaborarea cu Renault, domnul Stroe a știut întotdeauna să acționeze astfel încât raporturile dintre personalul de la Renault și cel de la Dacia să funcționeze bine. Altfel spus, domnul Stroe era ambasadorul Dacia pe lângă Renault și ambasadorul Renault pe lângă Dacia. Știa să lucreze astfel încât să progresăm împreună. Una dintre cele mai frumoase amintiri ale carierei mele este colaborarea avută cu domnul Stroe la care țin foarte mult.
„Succesul Logan nu a depășit așteptările mele. Mă așteptam la un asemenea succes internațional”
# Îl cunoașteți pe Constantin Stroe de mult timp. Cum a influențat schimbarea Dacia?
– Erau la Dacia o istorie și o cultură diferite de cele ale Renault, chiar dacă exista un trecut comun. Și domnul Stroe a știut să acționeze astfel încât oamenii de la Dacia și cei de la Renault să se înțeleagă. Adesea, oamenii de la Dacia aveau dorința de a progresa. Oamenii de la Renault își doreau ca oamenii de la Dacia să progreseze. Dar foarte frecvent, atunci când există voințe paralele, lucrurile nu avansează pentru că oamenii nu lucrează efectiv împreună. Și ceea ce domnul Stroe a știut să facă în mod admirabil a fost să îi facă pe toți să lucreze împreună. A stabilit liantul personal între oamenii de la Dacia și cei de la Renault. A făcut posibil succesul comun al Dacia și Renault.
# Dacia Logan s-a născut din visul și din curajul dumneavoastră. A depășit toate așteptările dumneavoastră succesul global al Logan?
– Nu. Nu a depășit așteptările mele. Mă așteptam la un asemenea succes internațional al Logan.
# Ce viitor vedeți pentru Dacia și Logan?
– Este o întreagă gamă vândută în lumea întreagă fie sub marca Dacia, fie sub marca Renault. Așa că atunci când mă gândesc la viitorul Dacia, văd un viitor în creștere. O creștere în materie de fabricație, dar și de inginerie. Văd un viitor în care gama Dacia se va dezvolta în întreaga lume pentru că această dezvoltare răspunde unei nevoi actuale și în plus cred că gama Dacia este o familie care poartă amprenta și imaginea competențelor industriale și de inginerie din România.
# Am putea să vedem în viitor Dacii și în America de Nord?
– America de Nord include bineînțeles și Mexicul. Iar în Mexic vehiculele din familia Logan sunt foarte prezente. Cât despre Statele Unite, sunt mai puțin sigur pentru moment că am putea vedea Dacii acolo.
„Cea mai frumoasă amintire legată de Dacia? Atunci când în ziua lansării Logan în România oamenii stăteau la coadă la dealerii auto. Nu mai văzusem vreodată o coadă la dealerii auto”
# În 2005 ați declarat referitor la cariera dumneavoastră: „Am cunoscut ce e mai bun din cele două lumi”. Care dintre cele două lumi – publică și privată – v-a încântat cel mai mult?
– Am fost fericit în cele două lumi și acum sunt din nou în lumea publică. Diferența este că în lumea publică țintești interesul general. În domeniul privat – și am lucrat într-o companie minunată pe care am iubit-o și o iubesc – ești total responsabil pentru ce faci. Acest lucru este valabil și pentru lumea publică, dar acolo mai ai un Guvern, mai ai autorități publice. În domeniul privat eram total responsabil. De asta iubeam să fiu responsabil total.
# Care este cea mai frumoasă amintire a dumneavoastră legată de Dacia?
– Am două amintiri care m-au marcat pozitiv. Prima este legată de momentul în care am prezentat Logan jurnaliștilor în Franța. Acest vehicul, care era total neobișnuit, a trezit entuziasmul tuturor jurnaliștilor în contextul în care chiar oamenii de la Renault erau foarte sceptici asupra acestui vehicul. Jurnaliștii au înțeles că era un automobil de viitor. Îmi amintesc și de un alt moment special. Eram într-o reuniune a Comitetului Director de la Renault și șeful Departamentului Internațional de la Renault mi-a arătat o fotografie în care în ziua lansării Logan în România oamenii stăteau la coadă la dealerii auto. Nu mai văzusem vreodată o coadă la dealerii auto.
# Sunteți nepotul lui Albert Schweitzer – laureat al Premiului Nobel pentru Pace, fiul lui Pierre-Paul Schweitzer – fost director al FMI și verișor al lui Jean-Paul Sartre. Dumneavoastră sunteți un simbol al industriei auto mondiale. Cum au influențat carierele iluștrilor membri ai familiei dumneavoastră cariera dumneavoastră?
– Albert Schweitzer și Jean-Paul Sartre nu au exercitat asupra mea o influență directă. Tatăl meu a avut o influență mai puternică. Tatăl meu avea un set de valori morale speciale. Era el însuși funcționar. Ceea ce este important legat de tatăl meu este faptul că pe de o parte avea valori morale și pe de altă parte m-a învățat libertatea. Și prin asta vreau să spun că nu a încercat niciodată să mă forțeze să fac ceva. Tatăl meu este fără îndoială persoana care m-a influențat cel mai mult în viață.
„Nu este uzină mai competitivă în Uniunea Europeană decât cea de la Mioveni”
# L-ați cunoscut personal pe Jean-Paul Sartre? Ce amintiri aveți legat de el?
– Am puține amintiri legate de Jean-Paul Sartre. Nu l-am întâlnit decât o dată. În schimb, îi admir și i-am citit toate operele. L-am cunoscut bine pe Albert Schweitzer, îl vedeam adesea.
# În ultima vreme au apărut tot felul de semne de întrebare legate de costurile de producție de la uzina Dacia de la Mioveni față de alte uzine. Cât de mult riscă uzina Dacia de la Mioveni să aibă probleme în ceea ce privește mutarea producției în alte fabrici de pe glob?
– O mașină este un obiect pe care nu ai interesul să îl tranporți pe distanțe lungi pentru că transportul costă foarte mult. Forța uzinei de la Mioveni este dublă. În primul rând, pentru că nu este uzină mai competitivă în Uniunea Europeană decât cea de la Mioveni. Este totuși o piață foarte mare. Și uzina-mamă a Dacia este România. Iar acest rol nu i-l va lua nimeni.
Interviu realizat de Denis Grigorescu



0 Comentarii