Web Analytics
scris sâmbătă, 13.12.2025

Lotul 4 al autostrăzii Pitești-Sibiu, avans spectaculos: Tunelul Curtea de Argeș ar putea fi deschis traficului în 2026

Lucrările la tunelul Curtea de Argeș, parte a lotului 4 al Autostrăzii Sibiu–Pitești, au ajuns într-o etapă esențială: stratul de beton rutier a fost finalizat pe ambele fire de circulație. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, care a precizat că operațiunea s-a încheiat sâmbătă, după două săptămâni de intervenții continue.

Lotul 4 al autostrăzii Pitești-Sibiu, avans spectaculos: Tunelul Curtea de Argeș ar putea fi deschis traficului în 2026

Turnarea betonului s-a realizat cu ajutorul unui sistem tehnic special, format din trei utilaje de mare capacitate, aduse din Germania. Procedura a început cu firul Alina și s-a încheiat cu firul Daniela, lucrările fiind executate fără întreruperi. În fiecare zi, echipamentele au turnat aproximativ 700 de metri cubi de beton.

Procesul a inclus mai multe etape succesive: așternerea și vibrarea stratului inferior de beton, armarea zonelor de lucru, aplicarea stratului final la cota de rulare, realizarea striațiilor pentru aderență și tratarea suprafeței cu o soluție specială pentru impermeabilizare și protecție împotriva evaporării rapide a apei din betonul turnat.

Odată încheiată această fază, echipele se vor concentra pe montarea instalațiilor, lucrările de finisaj și racordarea tunelurilor la traseul principal al autostrăzii. Activitatea pe șantier se desfășoară non-stop, pe ambele fire, cu un număr semnificativ de muncitori și utilaje mobilizate simultan.

Potrivit reprezentantului Ministerului Transporturilor, ritmul actual de execuție este peste cel prevăzut în graficul inițial. Deși termenul contractual de finalizare a secțiunii este anul 2027, autoritățile iau în calcul posibilitatea deschiderii circulației pe acest lot încă din august 2026, dacă lucrările vor continua în același ritm.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Reluăm campania ziarului după Anul Nou

Fiindcă suntem în decembrie, o lună a sărbătorilor de iarnă, oprim campania noastră „Îl are pe conștiință directorul Armand Chiriloiu pe inginerul...

Cin’ să fie din PSD Argeş?

Necunoscute sunt căile campaniei electorale (eșuate deja) a lui Daniel Băluță, inclusiv pe filiera PSD Argeș. De altfel, la ședința de luni de la...