Criza severă de apă care afectează județele Dâmbovița și Prahova începe să producă efecte majore în sectorul energetic. Una dintre cele mai importante unități de producție ale României, este vorba de centrala pe gaze naturale de la Brazi, operată de OMV Petrom, a fost nevoită marți să oprească două grupuri energetice, din cauza lipsei apei tehnologice necesare funcționării.

Instalația de la Brazi contribuie cu aproximativ 10% la producția totală de electricitate a țării, iar oprirea acesteia a determinat convocarea unei ședințe de urgență la Ministerul Energiei. Autoritățile încearcă să identifice soluții rapide pentru menținerea stabilității în rețea.
Ministerul Energiei: „Siguranța în alimentare nu este afectată în niciun moment”
Într-o comunicare oficială, Ministerul Energiei a precizat că siguranța alimentării nu este pusă în discuție, chiar dacă centrala OMV Petrom va rămâne oprită două zile. Instituția susține că Sistemul Energetic Național dispune de rezerve suficiente pentru a acoperi consumul intern pe durata restricțiilor.
PSD o acuză pe ministra Mediului și cere demiterea ei
Situația tensionată a stârnit noi dispute politice. Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, solicită demiterea ministrului Mediului, Diana Buzoianu, despre care afirmă că reprezintă un „pericol pentru securitatea națională”. Social-democrații reproșează conducerii Ministerului Mediului modul în care este gestionată problema criza resurselor de apă din zona Prahovei și Dâmboviței.




0 Comentarii