Web Analytics
scris miercuri, 18.10.2023

Limba română este recunoscută de miercuri ca limbă oficială a minorităţii române din Ucraina

Limba oficială pentru minoritatea română din Ucraina este începând de astăzi limba română, nu limba moldovenească, a declarat, miercuri, la Kiev, premierul Marcel Ciolacu, relatează Agerpres.

Limba română este recunoscută de miercuri ca limbă oficială a minorităţii române din Ucraina

El a declarat, la finalul şedinţei comune ale guvernelor României şi Ucrainei, că autorităţile de la Kiev au decis, miercuri, recunoaşterea limbii române ca limbă oficială a minorităţii române din Ucraina.


Citește și: Peste 500 de persoane au murit în urma bombardării unui spital din Gaza

Măsura a fost adoptată în contextul obligaţiei îndeplinirii de către Ucraina a criteriilor de aderare la Uniunea Europeană, unul dintre criterii referindu-se şi la drepturile minorităţilor naţionale.

„Vorbim de aderarea rapidă a Ucrainei şi a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Pentru această aderare există şi nişte principii şi în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor. Aceste principii sunt la nivel european. Şi România a respectat toate principiile necesare de aderare la Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte drepturile minorităţilor, sunt convins că România poate pune la dispoziţie întreaga legislaţie Ucrainei, fiind o bună practică această abordare în România. Relaţia inter-instituţională între mine şi domnul prim-ministru nu mai este la nivelul de a ne face promisiuni. Noi decidem împreună ce este mai bine pentru popoarele pe care le reprezentăm. A existat o şedinţă de guvern în cadrul şedinţei comune între România şi Ucraina şi decizia Guvernului a fost că pe teritoriul Ucrainei limba oficială este limba română”, a afirmat Ciolacu.

Şeful Executivului s-a referit şi la drepturile preoţilor ortodocşi din comunitatea românească din Ucraina, care au dreptul de a oficia slujbele în limba română.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...