Web Analytics

articol scris miercuri, 10 iunie 2015

Liderul sindical Mircea Bărbuceanu nu mai este preşedintele comisiei de licitaţii pentru închirierea spaţiilor UPIT

# S-a schimbat calimera la Universitatea Piteşti # Iritat că pierde teren, Bărbuceanu își asmute membrii de sindicat împotriva conducerii, îndemnându-i să picheteze Universitatea

Consiliile de Administrație ținute în ultima vreme la Universitatea Pitești au ca punct principal pe ordinea de zi discutarea unor revendicări sindicale, respectiv reîncadrarea cadrelor didactice și primirea unor salarii restante dar și, în subsidiar, stabilirea unor detalii legate de închirierea unor spații comerciale din incinta Universității. Și unul și celălalt punct de pe ordinea de zi au un fix, adică un punct fix, respectiv liderul sindicatului SLUP, Mircea Bărbuceanu. Aici trebuie să spunem că, după ultimele amenințări la adresa rectorului Didea, proferate prin intermediul unui mail belicos în care liderul de sindicat anunța înaintarea unei plângeri penale pentru abuz în funcție, dar și cu pichetarea ședințelor Consiliului de Administrație și ale Senatului pentru neacordarea unor drepturi salariale, acțiunile de protest ar putea să înceapă chiar în această săptămână. Mai ales că, la una dintre aceste  ședințe,  Bărbuceanu a aflat că va pierde, de data asta, șefia comisiei de licitație pentru închirierea unor spații.

Ditamai universitarii au încurcat suma cu produsul

Începutul anului 2013, adică puțin după schimbarea conducerii Universității Pitești, îl găsea pe liderul de sindicat în postura, nu doar de șef al Sindicatului SLUP și membru al Senatului, ci și în cea de președinte al unei comisii de licitație. Astfel, potrivit unei decizii semnate de rectorul Ionel Didea, Mircea Bărbuceanu a condus, în februarie 2013, comisia de licitație pentru închirierea unor spații aparținând Universității Pitești în vederea desfășurării activităților de copiere, multiplicare, printare, scanare, tehnoredactare și legătorie a documentelor, comisie aflată în subordinea prorectorului Constantin Drăghici. Licitația, care a fost atribuită firmei Protehnologia Print SRL a fost contestată de o firmă care a solicitat, prin administratorul Doru Mercea, explicații de la organizatorii licitației și a fost lămurită  „buștean” de duo-ul Constantin Drăghici – Mircea Bărbuceanu: „Conducerea Universității, ca urmare a experiențelor mai puțin plăcute din perioadele anterioare, a decis creșterea exigențelor pentru calitatea de prestator servicii de profil, astfel cum rezultă din documentația de licitație ce urmează a se organiza. S-a considerat că un astfel de prestator va trebui să facă dovada unei activități exprimată prin cifra de afaceri de minimum 100.000 de lei anual, ceea ce presupune 300.000 de lei pe ultimii 3 ani.” Semnatarii respectivei adrese, în speță prorectorul Drăghici și lectorul Bărbuceanu, au uitat însă că în caietul de sarcini, la informațiile privind situația economico-financiară, li se cerea participanților la licitație un formular din care să rezulte cifra medie de afaceri aferentă ultimilor trei ani, în valoare de cel puțin 300.000 lei, fără TVA. „Cu privire la cifra de afaceri în documentația aprobată la fișa de date, cap. III, punctul 1… se menționează cifra medie de afaceri aferentă ultimilor trei ani, adică media: an1+an2+an3/ 3= 300.000 iar în răspuns an1 +an2+ an3= 300000. Vă rugăm să clarificați, deoarece asta este de natură să modifice cerințele documentației ceea ce, implicit, conform legii duce la anulare procedurală”, scrie administratorul S.C. Tipo Edit Meridian SRL către Universitatea de Stat din Pitești. Situația a rămas așa cum s-a stabilit, adică în coadă de pește până la acest moment în care a venit timpul organizării unei noi licitații. Însă de data asta nu Bărbuceanu va mai fi șeful comisiei, ci directorul Broștescu. În avanpremiera licitației s-a trecut la măsurarea spațiilor folosite timp de doi ani și jumătate de către firma care a prestat activități comerciale în Universitate și care inițial ceruse scăderea chiriei prin intermediul  prorectorului Drăghici care a făcut lobby în acest sens. Partea interesantă în toată acestă poveste este că SC Protehnologia Print SRL derulează activități, se vede treaba eficiente, în chiar poarta facultății din Doja a Universității Pitești, acolo unde liderul de sindicat, membru al Senatului și fost președinte al comisiei de licitații, Mircea Bărbuceanu, are niște spații de închiriat. Curat-murdar, domnule lider!
Alina Crângeanu

Distribuie!

0 Comentarii

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Orașul din România care a întrecut Geneva și Reykjavik într-un top european! Sighișoara, printre cele mai frumoase 100 de destinații în 2026

Unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România a reușit să atragă din nou atenția la nivel internațional. Sighișoara, […] Citește!

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete