Web Analytics

articol scris joi, 30 aprilie 2015

Liderul sindical Mircea Bărbuceanu a cerut retragerea semnăturilor sale de pe toate hotărârile Senatului Universităţii Piteşti din ultimii trei ani

# În replică, rectorul Ionel Didea i-a răspuns că ce bine și ce simplu ar fi dacă toți inculpații din dosarul Autobuzelor, de exemplu, și-ar putea retrage semnăturile de pe documentele care i-au transformat în inculpați.

Răsturnare spectaculoasă de situație în cazul șefului de sindicat Mircea Bărbuceanu de la Universitatea Pitești. Dacă înainte tuna și fulgera împotriva fostei conduceri reprezentate de ex-rectorul Gheorghe Barbu, la adresa căreia a conceput nenumărate reclamații, odată cu schimbarea acestei echipe a avut o ascensiune fulminantă în staff-ul noii formule de conducere a UPIT, intrând chiar în conducerea Senatului Universității. Însă n-a rezistat mult și a sărit și la gâtul noului rector Ionel Didea. Dovadă că onor Comisia de Regulamente, Incompatibilități și Dialog Social, pe care o conduce liderul Bărbuceanu a fost singura dintre comisiile de specialitate ale Universității Pitești care a dat aviz nefavorabil raportului prezentat de rector privind starea instituției pe 2014.

Când a văzut că și președintele Senatului a dat aviz favorabil raportului prezentat de rector, pe liderul sindical Bărbuceanu l-au lăsat nervii

Cum e și firesc, la final, având în vedere avizul pozitiv al tuturor celorlalte comisii, exceptând-o pe cea a lui Bărbuceanu, președintele Senatului UPIT, preot profesor Nicolae Brânzea, a „binecuvântat” la rândul său raportul rectorului, dând aviz pozitiv. De nervi, sub privirile cosnternate ale participanților la ședința de Senat, liderul sindical, pardon, președintele comisiei CRDIS, lector univ. doctor Mircea Bărbuceanu s-a supărat ca măgarul pe sat și a avut o solicitare de râsul plânsu’. A cerut, nici mai mult nici mai puțin, decât ca semnătura lui să fie retrasă de pe toate documentele Senatului din ultimii trei ani. E halucinant, nu? La auzul unei asemenea cereri stupide, ca să nu-i spunem de-a dreptul prostești, rectorul Didea a avut o replică memorabilă. I-a dat peste nas solicitantului sindical, explicându-i ce simplu ar fi dacă toate persoanele trimise în judecată, în dosarul Autobuzelor, de exemplu, și-ar putea retrage semnăturile incriminatoare de pe actele care i-au transformat în inculpați. 

În loc de punct de vedere, Bărbuceanu ne-a trântit telefonul în nas

Am dorit să aflăm și motivele acestei solicitări ce l-ar putea înscrie lejer pe liderul sindical în Cartea (trăsnită) a Recordurilor, însă Mircea Bărbuceanu ne-a răspuns belicos că nu are ce discuta cu Jurnalul de Argeș. Acesta-i omul!
Alina Crângeanu

Distribuie!

0 Comentarii

Sorin Grindeanu promite că nu cresc taxele anul viitor: Vreau să transmit oamenilor de afaceri că va exista predictibilitate

Liderul PSD Sorin Grindeanu a afirmat miercuri în emisiune la Antena3-CNN că regretă că n-a făcut moțiunea de cenzură mai […] Citește!

RCA s-ar putea dubla în 2027 pentru unele vehicule

Unele polițe RCA ar putea ajunge în 2027 la un preț dublu față de începutul anului 2026, avertizează reprezentanții transportatorilor. […] Citește!

Călin Popescu Tăriceanu cere majorarea taxei auto: O să avem toate ligheanele pe șosele

Călin Popescu Tăriceanu, fost premier, cere majorarea taxei auto. Acesta spune că fără o taxă auto care să fie cât […] Citește!

Adrian Mazilescu, noul șef interimar al Prefecturii Argeș: „Sunt emoționat”

În vidul de putere de la Prefectura Argeș, creat prin demisia subprefectului Dragoș Predescu, un singur om a rămas să […] Citește!

Deputatul Tudor Ionescu participă la Geneva la Conferința Parlamentară Globală despre Drepturile Omului

Tudor Ionescu, deputat de Argeș sin partea Partidului S.O.S. România, participă la Geneva la o reuniune importantă a statelor suverane: […] Citește!

Subprefectul Dragoș Predescu a demisionat. „Somez public PSD Argeș să își desemneze prefectul”

Liberalul Dragoș Predescu și-a dat demiisia din funcția de subprefect al județului Argeș, la scurt timp de când rămăsese la […] Citește!

O stradă din Pitești, luată la reparat

Primăria Pitești anunță că de joi, 12 noiembrie, se execută lucrări de reparații la carosabilul străzii Gheorghe Șincai, pe tronsonul […] Citește!

Comedie și emoție la „Davila”. Piteștiul este invitat la teatru

Sâmbătă, 21 și duminică, 22 noiembrie 2026, Piteștiul este invitat la două producții artistice pe scena Teatrului „Alexandru Davila”. În […] Citește!

Poliția Locală Pitești: Amenzi de 80.000 lei pentru ignorarea obligațiilor legale

Poliția Locală Pitești informează că, în urma verificărilor făcute în ultima perioadă, au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, însumând […] Citește!

SRI angajează. Ce criterii trebuie să îndeplinească viitorii angajatori

Serviciul Român de Informații (SRI) angajează personal pentru mai multe domenii de activitate; candidații trebuie să îndeplinească numeroase criterii, atât […] Citește!

Campania de presă „Transfăgărăşan-deschis 6 luni pe an!”. Sebastian Nedelcu: „Transfăgărăşanul trebuie privit ca o oportunitate de dezvoltare economică pentru următorii 20-30 de ani”

Turismul este o afacere. Dezvoltarea turismului în județul Argeș este, fără doar și poate, strâns legată de Transfăgărășan, cel mai […] Citește!

Argeș. Călare pe motociclu, și băut, și fără permis

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii din Albeștii de Argeș au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 26 de ani, […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete