Liderul formaţiei Phoenix, Nicu Covaci, a fost externat din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Timişoara după ce în luna martie a suferit o operaţie pe creier. Muzicianul se află acum la locuinţa sa din municipiul de pe Bega şi continuă recuperarea, fiind înconjurat de familie şi de prieteni.
Citește și: Primii seniori consultaţi gratuit la Centrul Medical de la Biserica Mavrodolu
„Având în vedere că dl. Covaci a trecut printr-o operație delicată, s-a tot spus în presă că a fost o chestiune de urgență și că a trebuit operat de urgență și că a fost cumva pe grabă, în primul rând vreau să vă spun că nu a fost deloc așa. Au fost făcute studii, au fost făcute analize peste analize și nu s-a luat absolut nicio decizie pripită sau necontrolată în prealabil. Acum el este în proces de recuperare, nu aș putea să spun exact cât se estimează să dureze această recuperare numai că fiind un caracter și un fizic puternic, Nicu face pași repezi așa că procesul de recuperare continuă, dar nu foarte mult va dura până când va fi înapoi pe scenă”, a declarat Costin Adam, liderul trupei, pentru Radio Reșița.
Potrivit medicilor, problemele de sănătate ale artistului apăruseră cu aproximativ două săptămâni înainte şi a început să simtă că îi amorţeşte faţa. Apoi a început să îi fie afectată vederea şi a hotărât să îşi facă un RMN, iar rezultatele indicau o problemă gravă.
0 Comentarii