Web Analytics
scris luni, 08.09.2025

Lider de sindicat, după discuția cu președintele Nicușor Dan: Luăm în calcul declanșarea grevei generale

Marius Nistor, președintele Federației „Spiru Haret”, a declarat, luni, după discuțiile pe care liderii sindicatelor din educație le-au avut cu președintele Nicușor Dan, că este luată în calcul declanșarea grevei generale în învățământ.

Lider de sindicat, după discuția cu președintele Nicușor Dan: Luăm în calcul declanșarea grevei generale

Marius Nistor a spus, într-o intervenție la România TV, că ziua de marți ar putea începe în școli cu „boicotarea activității didactice”.

Citește și: Cine sunt cei doi tineri studenţi care au murit în accidentul de la Budeasa

Liderul Federației „Spiru Haret” a precizat că sindicatele au cerut demiterea ministrului Educației, Daniel David.

La această problemă președintele „nu a putut să dea niciun răspuns în momentul de față, doar a zâmbit”, a precizat Nistor, menționând că, totuși, nu este atribuția președintelui să demită un ministru.

A doua revendicare a profesorilor este abrogarea legii prin care au fost adoptate în iulie măsurile de austeritate în domeniul învățământului. În legătură cu această problemă, președintele Nicușor Dan „a cerut o păsuire de 2 luni pentru a analiza”.

„Drept urmare, i-am comunicat președintelui că protestele vor continua”, a precizat Marius Nistor.

Întrebat, în aceste condiții, cum va începe ziua de marți în școli, Nistor a răspuns: „Ziua de mâine poate să înceapă cu biocotarea activității didactice”.

„Luăm în calcul și declanșarea grevei generale. Totul depinde de decizia colegilor noștri cărora le cerem să nu cedeze presiunilor”, a mai declarat Marius Nistor.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită